Internațional

A treia zi de proteste în Bulgaria împotriva planurilor de închidere a termocentralelor pe cărbune

Manifestanţi bulgari au continuat duminică acţiunile de blocare a unor principale artere rutiere, într-o acţiune de protest împotriva planurilor guvernului de la Sofia de a închide termocentralele pe cărbune pentru a se conforma exigenţelor europene privind tranziţia energetică, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Protestatarii au blocat drumul E79 către Grecia, autostrada Trakia care duce spre Marea Neagră şi Istanbul, încă o şosea care leagă Bulgaria de la est la vest, precum şi o trecătoare prin Munţii Balcani, oprind astfel traficul către Grecia şi Turcia şi provocând ambuteiaje.

Guvernul de la Sofia s-a angajat să închidă până în anul 2038 termocentralele şi minele de cărbune. Protestatarii, lucrători în aceste sectoare, sunt de acord cu data, nu însă şi cu modul în care ar urma să fie implementată tranziţia către energii mai curate.

În pofida manifestaţiilor, intrate duminică în a treia zi, premierul bulgar pro-european Nikolai Denkov a aprobat vineri planurile de închidere a trei zone miniere, pentru a nu pierde fonduri europene de peste două miliarde de euro.

Potrivit sindicatelor, circa 120.000 de persoane, din populaţia totală a ţării de circa 6,5 milioane, vor fi indirect afectate de închiderea celor trei centre miniere. Aproximativ jumătate din energia electrică a Bulgariei este în prezent produsă pe bază de cărbune, iar o treime provine din sectorul nuclear.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button