În fiecare sat din România, începutul lunii decembrie aduce același ritual: sacrificarea porcului. Este o tradiție veche, parte din identitatea noastră culturală, o practică transmisă din generație în generație. Oamenii nu fac spectacol, nu caută atenție, ci își duc mai departe obiceiurile care definesc viața rurală românească. Este un moment de familie, de comunitate, de pregătire pentru sărbători.
În loc să respecte această tradiție, autoritățile par uneori mai preocupate să intervină decât să înțeleagă. Regulamente, amenzi, controale inutile — toate acestea riscă să transforme o sărbătoare într-un conflict absurd. În realitate, gospodarii știu foarte bine ce au de făcut, au practici igienice transmise de decenii și nu au nevoie de birocrați care nici măcar nu înțeleg viața la sat. Uneori cea mai bună măsură este să nu deranjezi ceea ce funcționează.
Sacrificarea porcului nu este o problemă de ordine publică, ci parte din ADN-ul comunităților rurale. Oamenii nu fac nimic ilegal; fac ceea ce au făcut și bunicii lor. În timp ce orașele sunt pline de probleme reale, la sate autoritățile aleg să își arate puterea exact acolo unde nu este nevoie. Este încă o demonstrație de ruptură între stat și cetățean, între realitatea românului de rând și obsesia administrativă pentru control.
Dacă autoritățile chiar vor să ajute, să lase tradițiile să existe fără presiune și fără intruziuni forțate. Să se concentreze pe sănătatea publică reală, nu pe intimidarea oamenilor în propria gospodărie. Satele României știu să trăiască, știu să muncească, știu să sărbătorească. Tot ce trebuie să facă statul este să se dea la o parte și să lase normalitatea în pace.
