George Simion, la Iași: “Suntem forța care vine peste Chirica, Ciolacu și Ciucă”
Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un marș electoral la Iași la care au participat peste o mie de persoane. În timpul evenimentului, președintele AUR, George Simion, l-a acuzat pe primarul Iașiului, Mihai Chirica, de legături cu mafia imobiliară și i-a îndemnat pe românii din diaspora să vină acasă pe 9 iunie, ca să voteze.
„Am avut un premier care ne-a jignit pe noi, pe moldoveni. Am avut la conducerea acestui județ hoți și nu hoți deștepți, hoți de tablă. Tot ce propun și promit acești oameni este că o să fie alături de voi și că n-o să fure. Am și eu un băiat cum are și Mihai Chirica, dar n-am de unde să iau o vilă de 250.000 de euro cum a făcut-o primarul Iașului. De unde să începem ca să revenim la gloria din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt? Atletul creștinătății. În primul rând, pe 9 iunie, să nu mai votăm pe hoțul Chirica și pe hoțul de tablă. Pe hoții care, timp de 34 de ani, n-au făcut decât să fure din avuția poporului român. Tot ce-au construit părinții și bunicii noștri cu greu, ei dau străinilor. Să le fie rușine pentru asta! Aici Mihai Chirica este un dictator slab și corupt care trebuie înlocuit îndată. I-a deranjat figura voievozilor noștri. I-a deranjat că facem recurs la istorie și că lumea o să-și aducă aminte că nu am stat întotdeauna în genunchi în fața străinilor”, a declarat George Simion, la Iași.
În timpul marșului, George Simion a lansat o provocare pentru liderii PSD-PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
„Suntem forța care vine peste Ciolacu și peste Ciucă, îi dăm jos pe 9 iunie, nu au voie să câștige comasații, au bulibășit alegerile. Ei nu vor campanie electorală sau alegeri. Nu vor o dezbatere de idei. Cioloș, Ciolacu, Ciucă, Drulă, vă aștept la dezbateri, cu mine ca lider de partid, cu Cristian Terheș, Claudiu Târziu sau Gheorghe Piperea, cu Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei”, a subliniat George Simion.