Suspiciuni de fraudă la Primăria Sectorului 1! Escrocherii marca Clotilde Armand în plină campanie electorală
Cu două luni înainte de alegeri, după ce în trei ani și jumătate instituția nu a cumpărat decât un spirometru, primarul inculpat, încă în funcție, Armand Clotilde Brigitte Marie, se folosește în scop electoral de orice serviciu public și aparat medical de la Complexul Multifuncțional Caraiman, achiziționat de fosta conducere.
În loc să se investigheze cauzele deceselor a două cadre medicale tinere, un medic și un asistent de radiologie, și a îmbolnăvirii de cancer a altora în aceeași clădire cu Radiologia, se caută alte victime.
În ”culoarul morții” se organizează astăzi, 9 aprilie 2024, un concurs de angajare din sursă externă. Se caută un ginecolog, un doctor de radiologie și un asistent de radiologie care până la alegeri trebuie să pună osul la treabă și probabil să facă campanii pe bandă rulantă pentru alegători și mai ales pentru persoanele în vârstă care probabil o să pună ștampila pe buletinul de vot, pentru cine trebuie, firește.
Concurs cu semne de întrebare
Pe site-ul instituției apare tematica și bibliografia pentru concurs și aici am găsit multe teme de ”umplutură”, fără nicio legătură cu resursele umane ale clinicii Caraiman: de exemplu acest subiect “Substanțe de contrast utilizate în examinarea CT”, în condițiile în care clinica nu îndeplinește condițiile de efectuare a unui CT sau RMN cu substanță de contrast și anume că, nu există un medic urgentist pentru hidratare intravenoasă.
Tematica și bibliografia pentru fiecare post scos la concurs nu sunt adaptate clinicii, acestea fiind luate copy/paste în forma lor stufoasă de pe site-ul Ministerului Sănătății fiind pentru promovarea examenului de specialitate al medicilor și nu pentru ocuparea unui post. Dar pentru cine nu se pricepe, dă foarte bine la imagine. Să fie multă bibliografie. Să fie acolo, că mulți știu, puțini cunosc. Și pentru că suspicionăm că posturile au fost de mult aranjate în data de 4 aprilie 2024 am făcut o solicitare vrând să aflăm componența comisiei de examinare.
Ce am întrebat primărița
În legătură cu concursul de angajare din data de 09.04.2024 pentru ocuparea
următoarelor posturi vacante unice de natură contractuală:
- 1 post medic specialist în cadrul Cabinetului Obstetrică – Ginecologie;
- 1 post medic specialist în cadrul Cabinetului Imagistică – Medicală;
- 1 post de asistent medical orincipal de radiologie în cadrul Cabinetului Imagistică
– Medicală;
Vă rugăm să ne comunicați următoarele informații cu privire la componența
comisiei de examinare și componența comisiei de soluționare a contestațiilor: - Nume, prenume președinte
- Specialitate clinică
- Vechimea în specialitatea clinică
- Grad profesional
- Data obținerii gradului profesional
- Nume, prenume membri
- Specialitatea clinică
- Vechimea în specialitatea clinică
- Grad profesional
- Data obținerii gradului profesional
- Nume, prenume observatori
- Nume, prenume specialiști din afara unității (după caz). Specialitate clinică.
Vechimea în specialitatea clinică.. Grad profesional. Data obținerii gradului
profesional - __________________________________________________________________________________________________
Până în momentul de față nu am primit niciun răspuns, poate pentru că președintele comisiei de examinare nu este medic primar și cu siguranță nu există comisii distincte pentru fiecare specialitate medicală scoasă la concurs.
Pentru cine nu știe legea merge și așa. Curios este faptul că Directorul adjunct al Complexului Multifuncțional Caraiman, Dr. Iuliana Balteș, pionul principal când vine vorba de ilegalități la aproape 70 de ani încă rezistă, ”pupând inelul” și făcându-se utilă pe toate mandatele după ce a fost cercetată penal pentru un prejudiciu cu multe zerouri din banii statului scăpând ca prin urechile acului.
Și cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, probabil că o să i se înfunde cu aceste examene cu posibilele blaturi făcute înainte de examen la masa verde și probabil cu răspunsurile date înainte viitorilor câștigători, pe care-i felicităm de pe acum.
E ideal că au ales o așa tematică și bibliografie. Dacă o să se anuleze concursul cei admiși o să poată fi capabili să mai susțină examenul pe bune cu alte subiecte și să fie declarați și admiși. Aceiași câștigători. Firește. În ceea ce privește subiectele (fiecare membru al comisiei ar trebui să creeze câte 3-4 subiecte) posibil ca acestea să nu fie elaborate de către medici în specialitatea postului respectiv,.
Să mai zicem și de suspiciunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste subiecte. Ceea ce este ilegal. De asemenea, putem suspecta că din comisia de examinare nu fac parte observatorii din partea DSP și a Consiliului Local.
Bănuim că cei doi medici specialiști înscriși pentru Cabinetul Imagistică Medicală au bătut deja palma și vor ocupa postul frățește, adică 1/2 normă pentru fiecare.
Dar cine sunt candidații?
Unul dintre medici lucrează deja în mediul privat împreună cu persoana care candidează pe postul de Asistent medical de radiologie PL principal pentru Cabinetul Imagistică Medicală. Pentru poziția de medic specialist Cabinet Obstetrică-Ginecologie, numai unu e câștigător… și anume cel cu recomandarea, restul de umplutură sau putem avea acelasi scenariu original: doi din trei împart frățește postul.
Vorba primarului Armand “se respectă legea”. Toate aceste aspecte ridică semne de întrebare serioase cu privire la integritatea și transparența procesului de recrutare și examinare. Este evident că există suspiciuni de favorizare și de încălcare a regulilor și procedurilor în cadrul concursului.
Este esențial ca autoritățile competente să investigheze aceste suspiciuni și să se asigure că procesul de recrutare și examinare este corect și echitabil pentru toți candidații. Orice formă de corupție sau influențare ar trebui să fie pedepsită conform legii. În plus, este crucial să se asigure că membrii comisiei de examinare sunt calificați și neutri, că subiectele sunt relevante și corect elaborate, iar întregul proces este supravegheat în mod corespunzător pentru a evita orice abuzuri sau manipulări.
Dar pentru conducerea Complexului Multifuncțional Caraiman în speță Anca Vasilescu Otrok, director general, Iuliana Balteș director adjunct, toate acestea par a fi limbi străine. Ordinul e ordin dacă vine de la împărăție. Ce contează dacă o să dea cu subsemnatul la DNA? Că tot zicea primărița că pe mandatul ei totul este transparent.
Având în vedere că acest proces va fi unul corect îi felicităm pe câștigătorii concursului de ochii lumii că ei sunt cei mai competenți și meritorii care au fost selectați pentru pozițiile respective înainte ca ei să susțină examenul. Sub bagheta primăriței Armand orice este posibil! Concluzia este clară!
Se observă discrepanțe clare între cerințele reale ale posturilor și subiectele propuse pentru examen, care par a fi preluate din alte surse și nu sunt relevante pentru nevoile instituției. Există suspiciuni că anumite persoane vor fi favorizate pentru ocuparea posturilor, inclusiv prin accesul la subiectele examenului înainte de desfășurarea acestuia. Nu sunt furnizate informații clare cu privire la componența comisiei de examinare și modul în care vor fi elaborate subiectele, ridicând semne de întrebare privind integritatea și corectitudinea procesului de examinare.
Autoritățile competente pot să investigheze suspiciunile de abuzuri și să asigure că procesul de recrutare și examinare este corect și echitabil pentru toți candidații. Credeți că vreun medic ar avea vreo șansă reală să obțină un astfel de post la Complexul Multifuncțional Caraiman dacă nu ar avea vreo ”intrare” sau vreo vorbă frumoasă pentru Anca Vasilescu Otrok, director general, Iuliana Balteș director adjunct?
Cele două doamne care ”taie și spânzură” în instituția statului.
Alo, DNA…
Este evident că situația descrisă ridică semne serioase de întrebare cu privire la integritatea și transparența procesului de recrutare și examinare la Complexul Multifuncțional Caraiman. Există multiple aspecte care par să indice favorizarea unor candidați și încălcarea regulilor și procedurilor în cadrul concursului. Printre problemele semnalate se numără:
-Utilizarea serviciilor publice și aparatelor medicale în scop electoral de către primarul inculpat.
-Lipsa investigației cauzelor deceselor și îmbolnăvirilor de cancer din cadrul instituției, deși pe acte se stă foarte bine și totuși se moare la Complexul Multifuncțional Caraiman, care prin organizarea acestui concurs posibil illegal sau nu sunt expuse alte persoane care nu au nicio vină că radiațiile poate prea puternice sunt un pericol real pentru personalul medical dar și pentru pacienți.
-Suspiciuni privind aranjarea posturilor în avans.
-Lipsa răspunsului la solicitarea privind componența comisiei de examinare.
-Posibila implicare a unor persoane neautorizate în elaborarea subiectelor de examinare.
-Suspiciuni de favorizare a unor candidați, inclusiv prin accesul la subiectele examenului înainte de desfășurarea acestuia.
Este esențial ca autoritățile competente să investigheze aceste suspiciuni și să se asigure că procesul de recrutare și examinare este corect și echitabil pentru toți candidații. Orice formă de corupție sau influențare ilegală ar trebui să fie pedepsită conform legii. Este crucial să se asigure că membrii comisiei de examinare sunt calificați și mai ales neutri, că subiectele sunt relevante și corect elaborate, iar întregul proces este supravegheat în mod corespunzător pentru a evita orice abuzuri sau manipulări. Este necesară transparență și responsabilitate în întregul proces de recrutare și examinare.
În plus, este important ca cetățenii să fie informați cu privire la aceste aspecte și să își exprime preocuparea în fața autorităților competente pentru a se asigura că astfel de practici nu sunt tolerate în instituțiile publice.
Vă reamintim că Primăria Sectorului 1 a implementat, în 2022-2023, un amplu program de prevenire a faptelor de corupție în rândul propriilor angajați și este una dintre primele administrații locale din România care a obținut certificarea pentru sistemul de management anti-mită.
Este vorba despre certificarea SR-ISO 37001:2017 care a fost obținută în urma derulării proiectului cu finanțare europeană “Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, Cod MySMIS 152134/ SIPOCA 1151.
Această certificare reprezintă un pas important pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție 2021-2025 la nivelul Sectorului 1. Primăria Sectorului 1 s-a angajat să implementeze o cultură de toleranță zero față de mită în procesele și activitățile de administrație publică derulate în cadrul instituției. Documente:
Declarația de aderare – Politica anti-mită a Sectorului 1 al Municipiului București – Nr. 1062/10.04.2023
Planul de integritate al Sectorului 1 al Municipiului București – Nr. 1176/25.04.2023
Rapoarte de autoevaluare:
Raport de evaluare a incidentelor de integritate
Raport de evaluare a modului de implementare a Planului de integritate pentru anul 2023
Certificat de conformitate anti-mită ISO 37001, mândria primarului și pilonul de campanie, anti-mită, anti-corupție.