Scholz, un wurst opărit! ”Aderarea României la Schengen s-a produs târziu”
Olaf Scholz a felicitat România pentru aderarea la Schengen, arătând că decizia s-a luat târziu. În momentul de față Scholz are probleme mari în Germania din cauza scandalului Wirecard și conexiunile cu spionul în favoarea Rusiei, Jan Marsalek.
„Sunt recunoscător pentru rolul jucat de România pentru securitatea Europei. Contribuţia ţării dumneavoastră ca principal contributor la brigada multinaţională în care cooperăm strâns consolidează securitatea pe Flancul de Sud-Est al NATO şi în securitatea Europei. În ultimii 17 ani România a fost un membru mândru şi important al UE. Să urăm bun venit României în spaţiul comun Schengen. Această decizie în sfârşit s-a produs, târziu, dar pe deplin meritat”, a spus Olaf Scholz, la întâlnirea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni organizată la Palatul Parlamentului.
Scholz a condamnat războiul declanşat de Rusia fără motiv în Ucraina.
„Sprijinul nostru pentru Ucraina este esenţial pentru sprijinirea păcii în Europa”, a afirmat cancelarul german, precizând că Germania este al doilea cel mai mare suporter al Ucrainei în contextul în care a alocat sprijin militar în valoare de 28 miliarde de euro.
Cancelarul german a arătat că cea mai bună cale de a preveni orice escaladare este descurajarea, motiv pentru care se fac investiţii în comun la nivelul UE în ceea ce priveşte apărarea.
„Asta înseamnă şi că lăsăm de o parte interesele proprii şi construim o industrie a apărării europeană cu adevărat puternică. Aceasta este o sarcină majoră pentru Uniune după alegeri”, a afirmat Scholz.
El a apreciat România pentru modul în care sunt respectate drepturile minorităţilor naţionale.
„Astăzi, România este o mică Europă în sine şi ştiu cu siguranţă că minoritatea germană din România a avut rol important în crearea unor punţi puternice între Bucureşti şi Berlin şi aceasta este o comoară pe care trebuie să o apărăm”, a spus cancelarul german.
Olaf Scholz a vorbit şi despre alegerile europarlamentare: „Alegerile europene sunt foarte aproape. O Europă care vizează prosperitatea şi capacitatea de a realiza ceva este cel mai bun răspuns pentru populişti şi autocraţi”.
Preşedintele PES, Stefan Lofven, a felicitat România pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene.
„Condamnăm inutilul veto pe care Austria şi l-a exprimat. Nu există niciun motiv pentru a nega românilor aceeaşi libertate de mişcare pe care ceilalţi cetăţeni europeni o au deja”, a subliniat Stefan Lofven.
Şi candidatul PES la preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, a afirmat că nu există niciun motiv pentru ca România să fie exclusă de la libertatea de mişcare a cetăţenilor săi şi în ceea ce priveşte căile terestre.
„Este scandalos faptul că aţi stat în camera de aşteptare atât de mult timp. Schengen este un loc pe care îl ştiu foarte bine, este un sătuc din Luxemburg, dar este un simbol a ceea ce înseamnă Europa liberă, o Europă în care oamenii se pot mişca liber, o Europă fără frontiere, iar realitatea este că cei care s-au opus implementării pe deplin a acordului Schengen sunt conservatorii din Austria şi din alte părţi ale Europei. (…) Şi trebuie să garantăm faptul că, împreună cu colegii mei din Comisie, ne vom asigura că acest acord Schengen se va aplica în întregime României”, a transmis Nicolas Schmit.
Pe 31 martie, România a intrat în spaţiul Schengen cu graniţele aeriene şi maritime.