Știrile 60m.RO

Angajații Primăriei Iași sunt terorizați de penalul Chirica

Angajații din Primăria Iași sunt terorizați de ideile edilului Mihai Chirica. Mai nou, aceștia trebuie să raporteze orice mișcare și să ceară voie și când se duc la toaletă, relatează BZI.RO.

Deși, de când este primar, Mihai Chirica nu a realizat niciun proiect de anvergură în Iași, acesta caută tot felul de variante pentru a ieși în față și pentru a arăta electoratului că își face treaba, poate mai primește un vot. Recent, Chirica a instaurat o nouă regulă, fiecare angajat trebuie să ceară voie și pentru pauza de țigară sau să meargă la toaletă.

Angajații din Primăria Iași sunt terorizați de edilul Mihai Chirica. „Da, trebuie să fac bilet de voie și dacă vreau să ies la o țigară”

Situație inedită la Primăria Iași, edilul Mihai Chirica a cerut angajaților să facă bilete de voie inclusiv dacă vor să iasă la țigară. Mai mult decât atât, aceștia trebuie să raporteze și când trebuie să meargă la baie. Practic, la final de mandat, Mihai Chirica pune bețe în roate angajaților instituției pe care ar trebui să o eficientizeze. Edilul probabil că a omis faptul că funcționarii publici sunt oameni care au nevoie de pauze, așa cum se întâmplă la orice instituție, fie ea publică sau privată. În loc ca personalul să eficientizeze cât mai mult serviciile din Primăria Iași, din cauza ideilor edilului, angajații vor fi ocupați cu redactarea biletelor de voie pentru a putea ajunge până la toaletă.

„Eu, prima dată, am crezut că își bate joc de noi. Da, trebuie să faci bilet de voie și pentru 5 minute, cât ieși să fumezi o țigară”, a spus unul dintre angajații primăriei.

În loc să se axeze pe proiectele pe care le promite la fiecare campanie electorală și pe care nu a fost capabil să le înceapă măcar, acesta caută tot felul de variante pentru a lua ochii oamenilor de la problemele reale ale orașului. Mai nou, angajații sunt la mâna edilului Mihai Chirica și trebuie să se conformeze după orice regulă pe care o inventează de la o zi la alta.

„Situația e penibilă, înțeleg ideea unui bilet de voie, dar nu atât de exagerată”

Angajații Primăriei Iași susțin faptul că Mihai Chirica a dus șefia într-un context extrem. Aceștia susțin faptul că pot înțelege ideea redactării unui bilet de voie, dar regula nu este bine gândită.

„Situația este penibilă. Pot înțelege ideea de redactare a unui bilet de voie în momentul în care ai nevoie poate să pleci din instituție pentru o perioadă mai lungă de timp. Dar să ajungi să faci bilet de voie și când ieși să fumezi o țigară sau să ieși să îți cumperi un covrig, vorbim de maxim 10 minute, este, într-adevăr, penibil”, a mai spus unul dintre angajații Primăriei Iași.

Menționăm faptul că angajații din cadrul instituției nu au dorit să își facă public numele de teamă să nu aibă probleme, știind că edilul Mihai Chirica este un om răzbunător.

Angajații din Primăria Iași sunt terorizați de edilul Mihai Chirica! Aceștia trebuie să aibă bilet de voie și atunci când merg la baie.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button