Economie

Micii crescători de vaci de lapte, pe cale de dispariție? ”Din 60 de vaci, am rămas cu 2”

Sectorul vacii de lapte din România pare într-o cădere liberă în ultimii ani, iar 2024 s-ar putea să le pună capac multora dintre micii fermieri. Colapsul era evident încă de anul trecut, când abatoarele s-au umplut de animale duse de fermierii care nu mai aveau puterea financiară să le îngrijească.

Potrivit unui mic fermier din județul Bistrița-Năsăud, sectorul laptelui este în haos total, iar măsurile prezentate de guvernanți nu-i ajută cu nimic pe fermieri.

”Nu mai am decât două vaci, am avut 60. Chiar am fost până la domnul Ciucă anul trecut, i-am adus la cunoștință problemele și nu s-a rezolvat. Domnul Daea ne-a dat derogare să ducem vaca reformă la abator, până când ne-a dat derogarea n-am mișcat un animal din exploatație. Apoi s-a venit cu legea mârșavă în Parlament, prin care eram obligați să mai avem 75% din animale în fermă. Apoi am fost amendați și am fost scoși de la plată de APIA.

Apoi, pe ANT, domnul Oros ne-a dat atunci 1 euro/UVM, iar restul banilor s-au dat la oamenii care aveau animalele reale. Apoi, când a venit Chesnoiu și apoi Daea, au dat iar ANT la șmecherii care au avut vacile în 2013. Ei n-au putut continua?”, a precizat fermierul din Bistrița-Năsăud pentru AGRO TV. Întreaga sa intervenție în emisiunea ”Agricultura la Raport” poate fi urmărită în video-ul de mai jos:

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button