Politică

Iohannis, agent electoral pentru PSD și PNL: A cerut comasarea alegerilor

Comasarea alegerilor europarlamentare cu locale ar fi o soluție bună, crede președintele Klaus Iohannis, fiind de părere că patru rânduri de alegeri sunt greu de gestionat în jumătate de an. Astfel, trântorul de la Cotroceni devine agent electoral pentru PSD și PNL la final de mandat.

„Eu știu că există o discuție în coaliția de guvernare pentru a găsi soluția. Discuția este legitimă fiindcă patru rânduri de alegeri în jumătate de an este foarte greu de gestionat și atunci ar fi o soluție ca anumite alegeri să fie comasate pentru a avea efectiv mai puține rânduri de alegeri.

Cum va gestiona Coaliția aceste chestiuni vom vedea, nu este treaba președintelui să se implice în negocierile Coliției de guvernare pentru astfel de chestiuni, însă o decizie ar fi bine să se ia cât mai repede”, a declarat șeful statului.

Totodată, referitor la ideea despre care se tot vorbește în ultima perioadă – o rotație a președinților, respectiv 5 ani un președite de la un partid și un an de la alt partid, Iohannis a afirmat că nu crede că poziția de președinte nu se joacă la masa verde, ci românii decid.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button