Social

Tudor Chirilă, sufocat de tupeul Ralucăi Turcan

Cântărețul Tudor Chirilă a explicat într-o postare pe Facebook reacția pe care a avut-o la adresa ministrului Culturii, Raluca Turcan, la ceremonia de inaugurare a monumentului dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca.

„Poate că urletul meu revoltat a stricat o ceremonie, doar oare nu asta am învățat de la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, să nu renunțăm și să nu tăcem?”, a scris Tudor Chirilă.

Monumentul dedicat Monicăi Lovinescu (1923-2008) și lui Virgil Ierunca (1920–2006), unele dintre cele mai importante voci ale exilului românesc, a fost inaugurat, duminică, în cartierul Cotroceni din București, inițiativa fiind a fundației și editurii Humanitas. Monumentul a fost realizat de către sculptorul Virgil Scripcariu.

La ceremonie a luat parte și ministrul Culturii, Raluca Turcan, care a susținut că a crescut cu „Europa Liberă”, fapt care l-a revoltat pe Tudor Chirilă, prezent și el la inaungurarea monumentului.

„De când a început discursul acestei doamne, am început să mă cam sufoc la gândul inadecvării absolute a prezenței și mai ales a discursului ei. Cum să ai tupeul să vorbești când tu reprezinți șleahta moștenitoare a comunismului, șleahta care a confiscat exact momentul eliberării României de comunism, transformând societatea noastră în terenul viran de valori morale pe care rătăcim azi? Cum să iei cuvântul, când ești beneficiarul direct al celor care i-au forțat în exil pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca?

Nu am putut să mă abțin și i-am strigat toate astea. Și am făcut asta pentru că mi s-ar fi părut mai grav să tac și să accept această abjectă formă de compromis, în care noi, cetățenii, victime ale schilodirii morale a României, suntem obligați să auzim discursul comemorativ al unui reprezentant al călăilor la inaugurarea unui monument dedicat celor care au luptat împotriva lor.

Poate că urletul meu revoltat a stricat o ceremonie, doar oare nu asta am învățat de la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca? Să nu renunțăm și să nu tăcem? Când era bine să mă revolt împotriva unei asemenea miƶerii? Acasă, în propria intimitate?

Ce e mai grav, un strigăt de revoltă care întrerupe o ceremonie comemorativă sau tăcerea resemnată care consfințește pactul cu răul?”, a scris Tudor Chirilă, pe Facebook.

El le cere scuze celor din audiență care consideră că reacția sa a fost nepotrivită.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button