Boc, între falseturi și falsuri ordinare
de Valer Marian
Luni am asistat la prima ședință a Consiliului Local al municipiului Cluj Napoca mânat de gândul de a vedea dacă doctorul în filozofie politică Emil Boc, aspirant mai nou la demnitatea supremă de președinte al României, respectă, în calitate de primar al urbei de pe Someșul Mic, principiile Agorei fundamentată de titani ai gândirii, ca Platon și Aristotel, și desăvârșită practic de titanul politic care a fost Pericle.
Am constatat însă că Boc a devenit un mic și pervers dictator local, care profită de o majoritate tăcută, anostă și anodină, alcătuită din consilierii PNL și UDMR, care se comportă ca niște sclavi pe plantație. Niciunul nu are curajul să cârtească împotriva stăpânului din Răchițele, nici măcar cu vreo obiecție sau completare minoră. Nici marea, blonda și fițoasa speranță a liberalilor clujeni nu a îngăimat ceva.
Democrație infectată la Cluj
Președinte de ședință a fost consilierul și viceprimarul liberal Dan Tarcea, care are aere de vătaf al baronului galben-portocaliu de la poalele Feleacului. Directorii din primărie sunt niște simpli papagali, iar secretarul general al instituției, Aurora Țărmure, are nevoie urgentă de o reciclare profesională și de un nou look ca funcționar public. Arhitectul șef al municipiului, Virgil Pop, pare un aiurit și un habarnist, confirmând că a fost uns atât de tânăr în această funcție doar grație faptului că tatăl său, director vechi și versat în primărie, este mâna dreaptă și neagră a lui Emil Boc, ,,unitatea de măsură a onestității”, după cum l-a etichetat maestrul si idolul său Traian Băsescu. Așa se explică de ce Clujul, în pofida emergenței sale din ultima perioadă, începe să semene mai mult cu metropolele latino-americane decât cu cele europene, lipsind o concepție arhitecturală închegată care este vizibilă, de exemplu, la Oradea.
Miroase a democrație alterată, infectată în primăria Clujului și înțeleg de ce tot mai mulți clujeni discută că ar trebui repusă pe Calea Moților, după primărie, lângă Agronomie, tabla pe care s-a scris după instaurarea regimului de democrație populara după război, adică a regimului comunist în forma sa extremă, bolșevică: ,,Până aici democrație, de aici începe Mănășturul”(care era atunci cel mai mare cartier românesc din oraș, locuit preponderent de moți veniți din Apuseni). Tot mai mulți clujeni sunt nemulțumiți de tranzacționismul practicat la nivel local, de peste un deceniu, între fostul ministru de interne Ioan Rus (PSD), primarul Emil Boc (PNL, ex-PDL) și liderul UDMR, Kelemen Hunor ( navetist la Cluj Napoca, unde a studiat, a lucrat și mai are locuință), care sunt interesați cu precădere de satisfacerea intereselor lor personale și ale grupurilor pe care le reprezintă.
Convocare nelegală, ordine de zi supraîncărcată
Pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului Local Cluj Napoca au fost 61 de proiecte de hotărâri. În deschidere, primarul Emil Boc a rostit un discurs triumfalist (apropiat de cuvântările marelui cârmaci Nicolae Ceaușescu, pe care-l elogia cu avânt revoluționar înainte de căderea regimului comunist al cărui mic gornist a fost), în care a perorat și a repetat că toate sunt bune și frumoase, conchizând că proiectele importante demarate sunt în curs de finalizare, la procentaje între 95-100%. Au luat cuvântul exprimând diverse obiecții doar patru consilieri, doi de la PSD și doi de la USR. Cea mai activă și pregătită, cu intervenții la obiect, a fost consiliera Anca Ciubăncan, aleasă pe lista PSD, dar marginalizată în organizația județeană de partid, datorită unor fricțiuni și favoritisme interne. După discursul lui Boc, aceasta a prezentat o plângere prealabilă pe care a formulat-o în contencios administrativ apreciind nelegal modul în care a fost convocată ședința de consiliu, în disprețul total al legii, al consilierilor locali și al cetățenilor Clujului.
Consiliera Ciubăncan a solicitat în principal, prin plângerea respectivă, revocarea dispoziției primarului Emil Boc, datată, semnată olograf și comunicată pe Whatsapp în data de 28 noiembrie, prin care a fost convocat Consiliul Local Cluj Napoca în ședință ordinară pe data de 4 decembrie 2023, motivând că a fost încălcat dreptul constituțional la informare al consilierilor locali în condițiile in care, din termenul legal de convocare cu cinci zile pline înaintea ședinței, doar o zi a fost lucrătoare (29 noiembrie), celelalte patru zile fiind nelucrătoare, respectiv 30 noiembrie și 1 decembrie au fost sărbători legale și au fost urmate de zile de sâmbătă și de duminică. Pe de altă parte, pe ordinea de zi a fost pus un număr enorm de proiecte (61), care cuprindeau în jur de 35.000 de pagini, a căror studiere era imposibilă într-un termen atât de scurt. Consiliera respectivă a arătat că anterior primarul Clujului și-a făcut un obicei din a dispune convocarea Consiliului în zile de vineri, lăsându-le astfel la dispoziție consilierilor locali doar trei zile lucrătoare pentru a studia proiectele și documentația anexată.
În primăria lui Boc miroase a fals ordinar
La final, Anca Ciubăncan i-a adresat primarului Boc, în temeiul legii privind liberul acces la informațiile de interes public, o întrebare încuietoare, care ar putea avea repercursiuni penale pentru marele fachir al Clujului. Concret, onestului Boc i s-a solicitat să confirme dacă în 21 noiembrie a plecat in Statele Unite ale Americii, de unde a revenit în data de 27 noiembrie la București, unde a participat la o întrunire a Asociației Municipiilor din România, iar în 28 noiembrie a zburat la Bruxelles, la Adunarea Regiunilor din Uniunea Europeană, de unde s-a întors la Cluj Napoca în după amiaza zilei de 1 decembrie, după o escală de o noapte la Munchen. Primarul sac de box (după cum l-a gratulat amicul său Ioan Oltean, poreclit Neluțu Mexicanu) nu a negat, dar nici nu a răspuns, spunându-i consilierei Ciubăncan că-i va comunica ulterior un răspuns.
Conform surselor noastre, Emil Boc a plecat într-adevăr în Statele Unite în data de 21 noiembrie, scopul vizitei fiind obținerea de sprijin pentru mult dorita sa candidatură la Președinția României, pe care nu l-a prea găsit fiind considerat un produs expirat și alterat. Din SUA a aterizat la București, unde a participat, în data de 27 noiembrie, la o întrunire a primarilor din cadrul Asociației Municipiilor din România, al cărei președinte este, unde a căutat tot sprijin pentru candidatura sa prezidențială. A doua zi, 28 noiembrie, ziua în care a fost semnată olograf (adică cu mânuța lui), datată și postată dispoziția de convocare în discuție, a plecat la Bruxelles, unde a participat la Adunarea Europeană a Regiunilor până în după amiaza zilei de 30 noiembrie, când a decolat spre Cluj Napoca, cu escală la Munchen. Din cauza ninsorilor abundente din Germania, avionul a rămas blocat însă în capitala Bavariei până a doua zi, când a decolat la orele 10,30 spre capitala Transilvaniei. Boc și delegația sa au dormitat în noaptea respectivă în sala de așteptare a aeroportului din Munchen. Din această cauză nu a fost prezent la manifestările festive organizate la Cluj de Ziua Națională. Primarul ghinionist a căutat sprijin pentru visul său prezidențial și în capitala Uniunii Europene, dar nici aici n-a prea avut succes.
Dacă se confirmă că a lipsit din Cluj în perioada 21 noiembrie-1 decembrie 2023 și nu a semnat olograf în data de 28 noiembrie dispoziția de convocare a Consiliului Local în ședință ordinară pe data de 4 noiembrie, primarul Boc va avea parte de zile negre: dosar penal pentru fals și uz de fals, convocări la Parchet, scurtarea mandatului, încheierea carierei politice.