Știrile 60m.RO

Tricolorii și-au aflat adversarii la EURO 2024

Naționala României și-a aflat adversarii de la Campionatul European de anul viitor, găzduit de Germania. În urma tragerii la sorți care a avut loc la Hamburg, tricolorii sunt în grupă cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului dintre Ucraina, Israel, Islanda și Bosnia Hertegovina.

România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).

Tricolorii au câştigat Grupa I a preliminariilor, fără înfrângere.

Meciul de deschidere de la EURO 2024 va fi jucat de Germania şi Scoţia, la Munchen, pe 14 iunie.

Componenţa grupelor:
Grupa A: Germania, Scoţia, Ungaria, Elveţia;
Grupa B: Spania, Croaţia, Italia, Albania;
Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia;
Grupa D: câştigătoarea play-off-ului A, Olanda, Austria, France;
Grupa E: Belgia, Slovacia, România, câştigătoarea play-off-ului B;
Grupa F: Turcia, câştigătoarea play-off-ului C, Portugalia, Cehia.

Programul celor trei play-off-uri:
Play-off A
semifinale: Polonia (1) – Estonia (4), Ţara Galilor (2) – Finlanda (3)
finala: Ţara Galilor/Finlanda – Polonia/Estonia

Play-off B
semifinale: Israel (1) – Islanda (4), Bosnia-Herţegovina (2) – Ucraina (3)
finala: Bosnia-Herţegovina/Ucraina – Israel/Islanda

Play-off C
semifinale: Georgia (1) – Luxemburg (4), Grecia (2) – Kazahstan (3)
finala: Georgia/Luxemburg – Grecia/Kazahstan

Semifinalele vor avea loc pe 21 martie 2024, iar finalele se vor disputa pe 26 martie 2024, echipele câştigătoare ale celor trei play-off-uri urmând să se califice la EURO 2024.

UEFA va distribui în total 331 de milioane de dolari selecţionatelor participante la Campionatul European din Germania – EURO 2024, a anunţat sâmbătă forul fotbalistic continental, citat de agenţia EFE.

Comitetul Executiv al UEFA a convenit asupra premiilor financiare care urmează să fie distribuite între echipele calificate, printre care şi naţionala României.

Astfel, fiecare dintre cele 24 de selecţionate va încasa o primă de participare de 9,25 milioane de euro. Fiecare victorie va fi recompensată cu un milion de euro, iar fiecare rezultat de egalitate cu 500.000 de euro.

Calificarea în optimile de finală va fi răsplătită cu un bonus de 1,5 milioane de euro, care se va ridica la 2,5 milioane euro pentru accederea în sferturile de finală şi la 4 milioane de euro pentru calificarea în semifinale.

Câştigătoarea EURO 2024 va fi recompensată cu suma suplimentară de 8 milioane de euro, în timp ce învinsa din finală va primi 5 milioane de euro.

Suma maximă la care poate ajunge echipa campioană, dacă va câştiga toate cele trei jocuri din grupa sa, este de 28,25 milioane de euro.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button