Internațional

Macron cere Israelului să nu mai ucidă bebeluşi, femei şi bătrâni în Fâşia Gaza, în bombardamente ”fără motiv” şi fără ”legitimitate”

Preşedintele francez Emmanuel Macron cere Israelului să înceteze să bombardeze ”bebeluşi, femei şi bătrâni” în Fâşia Gaza, într-un interviu acordat BBC News.

”De facto, în prezent sunt bombardaţi civili. Aceşti bebeluşi, aceste femei, aceste persoane în vârstă sunt bombardaţi şi ucişi. Nu există niciun motiv şi nicio legitimitate a acestui lucru. Cerem Israelului să oprească” aceste bombardamente, declară Emmanuel Macron la o zi după o Conferinţă Umanitară privind Fâşia Gaza la Paris.

Preşedintele francez insistă asupra difereţei dintre atacurile sângeroase ale Hamas de la 7 octombrie şi civilii palestinieni blocaţi în Fâşia Gaza şi bombardaţi intensiv de armata israeliană.

El reiterează faptul că Franţa ”condamnă în mod clar” acţiunile ”teroriste” ale Hamas.

”Nu există altă soluţie decât aplicarea unei pauze umanitare, apoi a unui armistiţiu, care ne vor permite să protejăm toţi aceşti civili care nu au nimic a face cu teroriştii”, subliniază declară el.

”Este important, atât pe termen mediu şi lung, cât şi pentru securitatea Israelului, să recunoaştem că toate vieţile contează”, subliniază el.

Bombardamentele vizând civili în Fâşia gaza nu au ”nicio justificare”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button