Doru Bușcu, despre candidatul Ciucă la prezidențiale: Impostură și mediocritate. Nu a avut o idee originală înainte ca Iohannis să-l indice cu degetul din plutonul de apeviști aliniați

Nicolae Ciucă, omul numit în fruntea armatei, a Ministerului Apărării, a Guvernului, a Partidului Național Liberal și a Senatului, ne dezvăluie meritele care l-au dus acolo: banalitate, mediocritate, provincialism. Nu sînt doar merite, ci și principiile unei cariere în plin avînt. Căci Nicolae Ciucă vrea să fie și președintele României. Cînd l-au întrebat liberalii la Sinaia dacă vrea să candideze, el s-a ridicat în picioare și a spus: „Pentru ce credeți că sînt aici?“. Adică: de ce mai întrebați, nu e limpede ce mă recomandă?

Nicolae Ciucă știe ce fel de președinte ne trebuie. Unul care merge pe jos și gătește saramură de pui, care nu-și face concediile decît în țară și încurajează agroturismul. Un bărbat care-și trage competența din școala militară de la Craiova, din plantoane și saluturi cu mîna la chipiu, din stațiunile montane românești, din notele slabe la învățătură, dintr-o lume a mărunțișurilor mulțumite de sine, a insignifianței și a „ă“-urilor.

Urgența unei viziuni naționale unificatoare, fatala înapoiere a României, complexitatea noului joc mondial și european, marile provocări din economie și societate, inexistența unei politici externe, oportunitățile de dezvoltare și amenințările strategice se cer abordate, așadar, cu rețete oltenești și concedii în Bucovina, cu amintiri din militărie și bîlbîieli.

Și chiar dacă Nicolae Ciucă n-ar fi prezentat această listă descriptivă despre sine, e altceva de spus despre el la capitolul calități? Știe cineva alte merite, alte realizări, alte calificări din biografia privată a omului Ciucă? A uimit vreodată pe cineva cu știința și inteligența lui, a impresionat prin caracter sau discurs, a adus cu el o faimă de om deștept sau măcar o idee originală înainte ca Iohannis să-l indice cu degetul din plutonul de apeviști aliniați?

Nu. Jocul de-a modestia dezvăluie, de fapt, o impostură cruntă.

Nicolae Ciucă și-a falsificat nu numai doctoratul pe care a încercat să și-l acopere prin coruperea unor instituții. Nicolae Ciucă și-a falsificat și ceea ce el numea „onoare și demnitate“, intrînd în politică după ce se jurase, cu drapelul în dinți, că n-o s-o facă vreodată.

„Nu voi face politică“, zicea el în 2018. „Consider atît de sfîntă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încît, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva.“ Sînt vorbele lui de care s-a ales praful imediat ce i s-a propus să fie de toate fără să știe să facă ceva. Și s-a apucat de treabă imediat, mobilizîndu-și toată nepriceperea, producînd dezastre în finanțele țării, în capacitatea ei de apărare și în viitorul Partidului Național Liberal.

Dacă l-ai smulge, totuși, din afișul politic în care i-a plăcut să fie băgat, Nicolae Ciucă s-ar arăta, mai degrabă, un om de treabă. Acele stațiuni montane și saramura de pui cu care se laudă corespund profilului de băiat modest, de vecin amabil care nu deranjează pe nimeni. Partea lui bună, însă, a fost anihilată de escrocheria politică în care s-a lăsat tîrît.

Într-o mică măsură, impostura lui personală e anterioară marelui salt fraudulos spre vîrful Puterii, fiindcă și doctoratul, și avansările, și toate celelalte combinații din CV șiroiesc de zoaiele mediocrității de zi cu zi. Contraselecția din armată a fost întotdeauna, așa cum este și azi, formula legală a carierei militare. Generalul Ciucă avea pe conștiință și alte fraude morale și intelectuale înainte să-l ia Iohannis de moț și să-l pună în vîrful grămezii. Prin urmare, să nu plîngem prea mult după sufletul lui bun, dus pe apa Sîmbetei.

Și să nu cădem în admirația saramurii de pui ca proiect de țară. Căci salvarea economică nu vine de la mersul pe jos și nici de la școala militară, iar pentru a face din România un interlocutor european nu-s de ajuns concediile la Sovata.