România este campioană mondială la minifotbal, după 30 de penaltiuri
Echipa națională de minifotbal a României a devenit campioană mondială sâmbătă seara, învingând în finala competiției disputate în Emiratele Arabe Unite naționala Kazahstanului, după prelungiri și lovituri de departajare.
Naționala a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după o victorie dramatică în finala cu Kazahstanul, cu scorul de 12-11, la loviturile de departajare.
România a dominat teritorial și la posesie prima repriză, dar a nimerit doar de 4 ori cadrul porții, din cele 13 șuturi trimise.
Prima greșeală de posesie a tricolorilor a adus primul gol al celor din Kazahstan, care la capătul unui contraatac rapid au primit cadou un autogol din partea lui Ungur, care a încercat să respingă o centrare, cu un minut înainte de pauză.
România a continuat să aibă cea mai mare parte a timpului posesia și în repriza secundă, cu excepția primelor cinci minute, când Kazahstan a avut și un șut periculos.
O nouă greșeală de control al balonului i-a dat posibilitatea lui Tarzhanov să marcheze pentru 0-2, în minutul 37, după ce l-a deposedat pe Covaci.
Când mai erau doar 4 minute, asistentul VAR a intervenit și a acordat o lovitură de pedeapsă, pentru România, după un fault în careu. Balogh a transformat cu un șut puternic și plasat.
Același Balogh a marcat golul egalizator, în ultimele secunde de joc, tot cu o execuție imparabilă.
Au urmat două reprize de prelungiri, de câte 5 minute, niciuna neaducând schimbări pe tabelă.
Loviturile de departajare au fost de un dramatism incredibil. Tricolorii au avut ocazia de 3 ori să își adjudece victoria, după tot atâtea ratări ale adversarilor.
După câte 14 lovituri executate de către fiecare echipă, Kazahstan a ratat din nou, a patra oară, de data aceasta Covaci reușind să marcheze și să aducă titlul mondial pentru România, cu scorul final de 14-13.
Lotul României la WMF WORLD CUP 2023
Portari:
Ionuț Neacșa – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Dragoș Nițu – 28 ani (Reggio Liriada Brașov)
Laszlo Klein – 47 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Jucători:
Vasile Pop – 32 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Mircea Popa – 35 ani (Juventus Sibiu)
Andrei Balea – 30 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Mircea Ungur – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Andrei Nemițanu – 30 ani (Glissando Timișoara)
Vlad Mocanu – 24 ani (Premier Iași)
Bogdan Covaci – 34 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Andrei Ferik – 25 ani (Bad Boys Oradea)
Saron Chirică – 30 ani (Old Boys București)
Marius Balogh – 23 ani (Bad Boys Oradea)
Andrei Șumălan – 29 ani (Bad Boys Oradea)
Gabriel Dumitrașcu – 23 ani (Chedra TAX Ploiești)
Alex Borceanu – 38 ani (Ajax Dulcisimo Galați)
Staff:
Virgil Bejenaru – antrenor
Laszlo Klein – antrenor secund
Dan Ștefan Cojocaru – manager