Mihai Enache, candidat la Primăria Capitalei, a împărțit 1000 de ceaiuri calde pelerinilor care au venit să se închine la racla Sfântului Dimitrie cel Nou
Mihai Enache, candidat la Primăria Capitalei, a făcut un gest deosebit pentru oamenii veniți din toate colțurile țării pentru a se închina la racla Sfântului Dimitrie cel Nou. Alături de o echipă de voluntari, acesta a împărțit în această seară 1000 de ceaiuri calde pelerinilor.
„Dealul Patriarhiei din Capitala noastră este încă o dată martorul tăcut al mărturisirii credinței poporului nostru creștin și român, de data aceasta în jurul sfintelor moaște ale Sfântului Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureștiului. Suntem o mare familie și ca în orice mare familie, ne strângem cu bucurie la astfel de evenimente care ne unesc în dragoste, speranță și credință”, a declarat Mihai Enache.
Peste 50.000 de persoane au urcat Colina Bucuriei, pentru a cinsti Sfintele Moaşte, cu ocazia pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.