Mircea Geoană vrea la prezidențiale pentru a-și scăpa cumnatul fugar de pușcărie
Mircea Geoană, un apropiat al crimei organizate din România ajuns mare ștab în Statele Unite ale Americi în cinstea activității generalului sovietic Ion Geoană, unul dintre cei mai importanți oameni ai americanilor în cadrul statelor Pactului de la Varșovia.
Mai nou Mircea Geoană joacă rolul de candidat la prezidențiale în România, fiind o voce importantă a factorului extern. Lupta lui Mircea Geoană și a rețelei universitare din România este și aceea de a pune mâna pe resursele țării precum a făcut-o și înaintașii săi care au venit pe tancurile sovietice cu diviziile Tudor Vladimirescu și Horea, Cloșca și Crișan.
Mircea Geoană vrea la prezidențiale pentru a-și scăpa cumnatul fugar și prietenul Vanghelie de pușcărie
Fostul preşedinte Eximbank, Ionuţ Costea, condamnat la 6 ani în dosarul căii ferate „B – CT”, a fost dat în urmărire de poliție după ce nu a fost găsit la domiciliu. Cumnatul lui Mircea Geoană este acuzat că a luat șpagă 2 milioane de dolari. Mircea Geoană îl poate grația pe cumnatul său fugar dacă va deveni președinte al României. Nu putem uita de faptul că Ion Iliescu l-a grațiat pe prietenul său Miron Cozma. Deci este o practică uzuală ca președintele să își scape acoliții de pușcărie.
Un alt presonaj care dorește să scape de pușcărie este Marian Vanghelie, unul dintre sponsorii lui Mircea Geoană. Geoană a fost suspect în dosarul lui Vanghelie pentru mai multe ceasuri primite cadou în valoare de peste 100 de mii de euro.