Internațional

Israelienii l-au arestat pe purtătorul de cuvânt al Hamas: a făcut deja 24 de ani în închisorile din Israel

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hassan Yousef, a fost arestat joi în timpul unor raiduri pe care Israelul le-a efectuat în Cisiordania, potrivit autorităților israeliene.

Yousef a fost arestat „sub suspiciunea de a acționa în numele Hamas”, a declarat vineri pentru CNN agenția de securitate israeliană Shin Bet.

Yousef este o figură politică palestiniană de prim rang, fiind purtătorul de cuvânt oficial al Hamas în Cisiordania și deținând un loc în Consiliul Legislativ Palestinian.

Yousef are ”experiență”: 24 de ani în închisorile din Israel

Yousef a fost arestat de forțele israeliene în mai multe rânduri și a petrecut în total 24 de ani în închisorile israeliene sub diferite acuzații de incitare, intrare în Ierusalim fără permisiune și pentru că este membru Hamas.

El a apărut în mod regulat în presa internațională, iar săptămâna aceasta a declarat pentru publicația canadiană The Globe and Mail că, în opinia sa, Hamas ar fi dispus să elibereze cei aproximativ 200 de ostatici pe care îi deține dacă Israelul ar fi de acord cu o încetare a focului de 24 de ore pentru a permite accesul ajutoarelor în Gaza.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button