Social

Trafic restricţionat la ieșirea din țară pe la Giurgiu și Vidin: fermierii bulgari protestează împotriva cerealelor din Ucraina

Traficul este restricţionat, luni, pe ambele sensuri la ieşirea din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, pe teritoriul Bulgariei, din cauza unor acţiuni de protest ale producătorilor bulgari de cereale, relatează Agerpres.

De asemenea, o situaţie asemănătoare se înregistrează şi la ieşirea din Punctul de Trecere a Frontierei de la Calafat, fermierii bulgari din zona Vidin fiind şi ei implicaţi în acţiunea de protest, au informat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

„În cursul acestei zile, autorităţile bulgare au informat ITPF Giurgiu cu privire la faptul că, începând cu ora 10.00, vor fi desfăşurate acţiuni de protest ale producătorilor de cereale bulgari, în zona adiacentă PTF Ruse-Giurgiu şi PTF Vidin-Calafat. Astfel, traficul este restricţionat pe ambele sensuri pe teritoriul Bulgariei, la ieşirea din PTF Giurgiu, respectiv PTF Calafat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ITPF Giurgiu.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, camioanele, dar şi autoturismele care intră sau ies din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat 60 de minute.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button