Politică

Avocatul Piperea (AUR): PSD şi PNL vor să repete scenariul din 1946, când cu ajutorul tancului şi bocancului sovietic comuniştii au reușit să fure chiar și sensul cuvântului “democratic”

„Blocul Național Democrat a fost creat în iunie 1944 de comuniști pentru a scoate România din război. În 1946, tot comuniștii au creat un fel de alianță electorală, numită Blocul Partidelor Democrate. Din “bloc” făceau parte și social – democrații, și țărăniștii, și plugarii. După ce au furat alegerile, cu sprijin sovietic, comuniștii i-au alungat peste bord pe “aliați”, forțându-l și pe regele Mihai I să abdice”, scrie avocatul Gheorghe Piperea, pe Facebook.

„Sub această mască și cu ajutorul tancului & bocancului sovietic comuniști au reușit să fure chiar și sensul cuvântului “democratic”.

Acest bloc/front a existat până la revoluție, dar “aliații” comuniștilor erau sindicatele. Era masca susținerii “populare” a elitelor nomenklaturiste și a securității.

Zilele astea se tot vorbește de un alt “bloc democratic”, în curs de formare, cu scopul de a ține la distanță, în spatele unui “cordon sanitar”, așa-numitele partide “extremiste”.

Nu vi se pare și vouă că se repetă scenariul de acum aproape 80 de ani și că ni se fură din nou sensul natural al unor cuvinte, cum ar fi “bloc” (=monolit cvasi-indestructibil) sau “democrat” (=în favoarea puterii poporului)?”, scrie Piperea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button