Germania e preocupată de schimbarea identității de gen
Guvernul german a publicat marţi un proiect de lege privind autodeterminarea pentru a facilita schimbarea identităţii de gen şi a prenumelui, informează dpa, citată de Agerpres.
„Odată cu legea privind autodeterminarea, introducem o reglementare simplă şi uniformă pentru schimbarea declarării genului. În acest fel, redăm celor afectaţi o parte din demnitatea lor, care le-a fost refuzată de stat de zeci de ani”, a declarat într-un comunicat ministrul federal al familiei, Lisa Paus.
Paus, membră a Partidului Verzilor, a publicat proiectul de lege împreună cu ministrul federal al justiţiei, Marco Buschmann, din partea Partidului Liber Democrat. Ei intenţionează să prezinte o declaraţie a celor două ministere până la sfârşitul lunii mai.
Conform proiectului de lege, fiecare cetăţean va putea să îşi determine sexul şi prenumele şi să le schimbe printr-o procedură simplă la Oficiul stării civile.
Ministerele Familiei şi Justiţiei au declarat că legea vizează persoanele transgender, intersexuale şi non-binare.
Asociaţia lesbienelor şi homosexualilor din Germania (LSVD) a salutat publicarea proiectului.