Marius Nistor: Cadrul didactic nu are niciun rol în testarea antidrog a elevilor
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Eduaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că testarea elevilor în şcoli pentru a depista dacă aceştia consumă sau nu droguri nu este responsabilitatea angajaţilor unităţilor de învăţământ. „A vorbi despre testare, fără acordul părinţilor şi fără un personal care să fie instruit şi calificat, nu cade în sarcina cadrelor didactice şi a angajaţilor unităţilor de învăţământ”, declară Marius Nistor.
”Cadrul didactic nu are niciun rol în testarea elevilor. Cadrul didactic poate doar sesiza o situaţie în care un elev poate prezenta nişte simptome în eventualitatea în care ar fi consumat droguri, iar, mai departe, nişte instituţii abilitate, cu personal calificat, pot realiza, doar cu acceptul părinţilor, testarea elevilor. (…) Cadrele didactice nu au niciun fel de competenţe în acest domeniu. Rolul lor este să educe copiii într-o unitate de învăţământ, nu să facă testări antidrog, aşa ceva nu se întâmplă în niciun stat civilizat”, a declarat, luni, pentru News.ro, Marius Nistor.
El este de părere că, în primul rând, este necesară o campanie de informare şi de educare cu privire la efectele consumului droguri, iar o astfel de campanie să se adreseze în primul rând elevilor şi familiilor acestora, întrucât ”copilul petrece cel mai mult timp în familie”.
Liderul sindical a susţinut că o testare generalizată înntr-o unitate de învăţământ ”ar duce la blocaje în activitatea unei unităţi”.
Marius Nistor a pus accent pe confidenţialitatea testării, în aşa fel încât elevii care consumă droguri să nu fie stigmatizaţi.
Întrebat dacă reprezentanţii sindicaliştilor din educaţie au fost contactaţi de către autorităţi pentru a discuta în legătură cu subiectul testării în şcoli în privinţa drogurilor, liderul sindical a răspuns negativ.
”Nu au fost decât declaraţii pe care le-aţi aflat şi dumneavoastră, după acele incidente nefericite în care au fost implicate persoane aflate sub influenţa drogurilor, atâta tot. În rest, să ne contacteze cineva din partea Ministerului Sănătăţii sau, de exemplu, domnul prefect al municipiului Bucureşti… Dacă tot au iniţiative ar trebui să discute cu reprezentanţii părinţilor, cu reprezentanţii unităţilor de învăţământ, ar trebui să discute cu organizaţiile elevilor, asta ar fi trebuit să se întâmple în primul rând, nu doar să facem declaraţii şi eventual să mai constituim nişte comisii. Ceea ce ţine de competenţa colegilor mei în unităţile de învăţământ se întâmplă: dacă sunt suspiciuni că sunt elevi care consumă droguri, sunt anunţate acele organisme care răspund de aşa ceva. Dar mai departe, a vorbi despre testare, fără acordul părinţilor şi fără un personal care să fie instruit şi calificat, nu cade în sarcina cadrelor didactice şi a angajaţilor unităţilor de învăţământ”, a subliniat Marius Nistor.