Politică

Nicușor se face de râs: Circulația pe pasajul Doamna Ghica, deschisă ca să se închidă

Mult așteptata deschidere a circulaţiei pe podul Doamna Ghica a sosit. Primarul Capitalei a mers joi dimineață la fața locului pentru momentul inaugural. 

“Sunt bucuros să deschidem azi circulaţia pe Podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum un an şi jumătate şi pe care l-am respectat. În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii. Ne-am ţinut de cuvânt. Asta înseamnă, exact ca şi la tramvaie,  exact ca lucrările pe termoficare, că atunci când primăria este serioasă şi plăteşte, există în România firme serioase care se ţin de cuvânt”, a declarat joi, Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a explicat că Podul Doamna Ghica este parte din alte lucrări de infrastructură.

“Podul Doamna Ghica e parte… şi marea lui utilitate se va vedea când o să avem întreg inelul median, e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai şi am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele 11 pentru care s-au depus oferte. Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flote, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze în plus faţă de cele 100 de tramvaie. Toate astea pentru a aduce ceea ce fac oraşele occidentale de mult timp, a încuraja oamenii să folosească transportul în comun”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Bucuria cetățenilor nu va dura prea mult. Peste un an și jumătate, pasajul va fi închis pentru a se monta șinele de tramvai, o lucrare care va dura 2-3 ani.

Pasajul ar fi trebuit să fie dat în folosință în anul 2020, dar a avut o întârziere de 3 ani.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button