Știrile 60m.RO

Meniu servit la Institutul Oncologic din București: ciorbă cu gândaci

Rămas fără bucătărie din toamna anului trecut, Institutul Oncologic din Capitală a apelat la o firmă de catering, abonată la contracte cu spitale, școli și grădinițe publice, pentru a livra mâncarea pacienților. Săptămâna asta, la meniul bolnavilor de cancer din secția de terapie intensivă a fost adăugat un gândac. Managerul spune că a sesizat firma, aceasta din urmă acuză „interese”.

Un pacient din secția de terapie intensivă a Institutului Oncologic București a surprins insecta plutind în zeama dintr-o lingură de mâncare. S-a întâmplat la un moment dat în cursul zilei de miercuri, 2 august, la una dintre mese.

Fotografia, preluată de un medic de gardă, a început apoi să circule printre angajații spitalului în dimineața de joi. Nu se știe dacă insecta a ajuns în mâncare din spital sau așa a venit de la firma de catering cu care are contract unitatea spitalicească, SC Cristin N L Impex SRL. Însă pacienții au consumat în continuare alimentele aduse de firmă, au spus surse din spital, pentru Libertatea. „Mi se pare incredibil să taci, pacienții încă mănâncă mâncarea aia”, a declarat un angajat al spitalului.

Contactat de ziar, managerul interimar al IOB, Virgil Prunoiu, a confirmat incidentul și a spus că „am luat măsuri”.

„Am primit solicitarea de la medicul șef secție ATI. Am luat măsuri și am trimis firmei de catering sesizarea pentru a îmbunătăți livrarea alimentelor”, a declarat Prunoiu pentru ziar. Nu a spus însă dacă a aflat de situația mâncării miercuri sau joi și nici ce înseamnă concret acele măsuri. Prunoiu a mai spus că joi a fost verificată toată mâncare existentă în spital. „Am anunțat firma să îmbunătățească mâncarea și condițiile de livrare”, a spus managerul.

Cine este firma livratoare: zeci de contracte cu instituțiile publice

Bucătăria Institutului Oncologic a fost închisă în octombrie anul trecut, Protecția Consumatorului a găsit nereguli acolo, în urma unor controale în mai multe spitale din București. De altfel, spitalul menționează asta în anunțul de pe site-ul sistemului de achiziții publice SEAP, prin care a contractat de urgență o firmă de catering.

Contractul datează din decembrie 2022, iar în SEAP a fost publicat în februarie 2023. Acesta a expirat în iulie și a fost reînnoit în urmă cu câteva zile. Acest al doilea contract nu apare în SEAP. Firma SC Cristin N L Impex SRL aparține soților Nicolae și Maricica Onu, care mai dețin împreună alte șase firme din domeniul alimentar. Cu o cifră de afaceri de aproape 25 de milioane de lei, profitul firmei a crescut cu 170% anul acesta față de anul trecut, după ce a fost mult pe pierdere în 2020, conform datelor de la Registrul Comerțului prezentate pe platforma Termene.ro. Din 2021, firma a obținut aproape 80 de contracte cu grădinițe, școli și spitale, între care Spitalul de Urgență Elias și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. E vorba atât de servicii de catering, cât și de livrare a unor alimente, precum legume, fructe sau lactate.

Directoarea firmei de catering: „Sunt interese la mijloc”

„Dacă cineva vrea să-ți facă rău, îți poate face”, a spus Maricica Onu, întrebată de Libertatea despre incidentul de la IOB. „Noi lucrăm cu multe spitale și avem mare grijă. E prima dată când se întâmplă așa ceva”, a mai spus administratora firmei.

Ea acuză că la mijloc sunt „interese, dacă dintr-odată sunt probleme” și spune că cineva nu mai vrea ca firma ei să furnizeze mâncare spitalului. Întrebată despre cel de-al doilea contract cu unitatea de pe Fundeni, Onu a spus că nu-și amintește nici când l-a semnat, nici valoarea lui și nu știe nici motivul pentru care nu este publicat în SEAP. „Nu mă ocup eu de contracte”, a adăugat Onu.

Rafila vrea să reabiliteze bucătăriile spitalelor pentru ca pacienții să beneficieze de întreaga sumă alocată pentru hrană.

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, vineri, că vrea să acceseze 450 milioane de euro de la Banca Mondială pentru a reabilita bucătăriile în 252 de spitale din România, în cadrul programului „Hrană bună şi sigură pentru pacienţi”, scrie News.ro.

„Există o discuţie în spaţiul public privind hrana pacienţilor. Avem modele de bună practică, spitale care prepară hrana şi în felul acesta întreaga sumă alocată pacientului este folosită pentru asta, nu e folosită pentru transport sau pentru profitul, care e firesc, şi pe care îl ia operatorul care face catering în spitale.

Am făcut o evaluare în 252 de spitale publice, să vedem care este situaţia. Majoritatea, două treimi din spitale, aveau catering. Mâncarea ori e rece, ori e puţin atrăgătoare, poate şi din punct de vedere al conţinutului pentru că discutăm şi de transport, şi de ambalaje, şi de profitul unei astfel de companii care furnizează mâncarea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button