InternaționalRepublica Moldova

Kremlinul, după reducerea cu două treimi a personalului Ambasadei ruse de la Chişinău: Rusofobia nu rezonează cu oamenii

Rusofobia în Moldova cel mai adesea nu se regăseşte în rândul oamenilor, ci conducerea ţării taie toate legăturile, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reacţionând la decizia Chişinăului de a reduce cu două treimi, de la 70 la 25 de oameni, personalul Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova, relatează agenţia TASS.

„Rusofobia este încurajată în toate modurile posibile acum în Moldova, dar adesea nu rezonează în rândul populaţiei. Oamenii, din câte ştim noi, nu prea sunt înclinaţi spre astfel de manifestări de rusofobie. Conducerea este cea care taie toate frânghiile, iar acest lucru este rău”, a spus Peskov, comentând decizia Chişinăului de a reduce numărul diplomaţilor ruşi din ţară.

În acelaşi timp, Peskov a menţionat că decizia Republicii Moldova de a reduce numărul angajaţilor misiunii diplomatice ruse este „o continuare a liniei neprietenoase a actualei conduceri a republicii” faţă de Federaţia Rusă.

„Din păcate, Chişinăul conduce în mod deliberat relaţiile noastre într-o stare jalnică. Nu putem decât să ne exprimăm regretul în această privinţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Dar, bineînţeles, astfel de paşi conform regulilor diplomatice nu se lasă fără reciprocitate”, a adăugat Peskov.

Declaraţii similare făcuse şi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. „Este un nou pas spre distrugerea relaţiilor bilaterale din partea regimului de la Chişinău. În dorinţa sa de a se evidenţia în faţa sponsorilor săi vestici pe partea de rusofobie, Chişinăul oficial cade la tot mai mari adâncimi, împrumutând activ experienţa ucraineană şi baltică, precum şi măsurile standard, inclusiv aducerea de ofense publice ţării noastre, interzicerea presei de limbă rusă, atacarea limbii ruse. Se adaugă noi forme de luptă împotriva pericolului rus inexistent. Şi iată că avem această expulzare, care este o nouă metodă de a încurca diplomaţii noştri să-şi îndeplinească atribuţiile” a comentat Zaharova.

LA CHIŞINĂU MAI RĂMÂN 10 DIPLOMAŢI RUŞI

Autorităţile de la Chişinău au decis să reducă numărul de diplomaţi ruşi în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut miercuri de ministrul de externe, Nicu Popescu, la începutul şedinţei de guvern,. Ambasadorul rus Oleg Vasneţov a fost convocat la sediul MAEIE pentru a fi informat despre această decizie.

Numărul de diplomaţi ruşi va fi redus la 10, în timp ce cel al personalului tehnic la 15. Astfel, Republica Moldova trimite acasă 22 diplomaţi ruşi şi 23 angajaţi din rândul personalului tehnic.

În reacţie, ambasadorul rus Vasneţov a calificat măsura ca fiind una „drastică”, scrie NewsMaker.

Potrivit notei diplomatice predate părţii ruse, decizia autorităţilor moldoveneşti trebuie pusă în aplicare până la 15 august 2023.

Decizia „este rezultatul a numeroase acţiuni neprietenoase (efectuate de către ambasadă) faţă de Republica Moldova, care nu ţin de activitatea diplomatică, precum şi a încercărilor de destabilizare a situaţiei din ţară”, a scris Interfax.

CONTROVERSA ANTENELOR DE PE AMBASADĂ

Decizia Chişinăului vine după ce Jurnal TV şi portalul independent rus The Insider au publicat o investigaţie din care reieşea că pe acoperişul Ambasadei Rusiei la Chişinău au fost montate foarte multe sisteme de antene, capabile să capteze orice tip de semnal la distanţă lungă. Jurnaliştii au identificat 28 de astfel de dispozitive instalate pe acoperişurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice situate pe bulevardul Ştefan cel Mare, principala arteră a capitalei moldovene, unde se află şi principalele instituţii ale puterii. Numărul antenelor de la Chişinău e aproape de două ori mai mare decât la Bruxelles, unde se află multe dintre instituţiile Uniunii Europene şi NATO. Echipamentele pot colecta informaţii sensibile pentru securitatea ţării, au avertizat experţii. De asemenea, investigaţia a arătat că agenţii ruşi deveneau mai activi în momentele în care în Moldova se desfăşurau evenimente politice importante, precum alegerile başcanului Găgăuziei sau summitul din 1 iunie.

Referindu-se la antenele instalate pe acoperişul Ambasadei, ambasadorul rus Oleg Vasneţov a spus că o mare parte a acestora ar fi nefuncţionale şi ruginite.

„Clădirea ambasadei a fost construită la sfârşitul anilor 90. Şi din această perioadă există antene. Dacă te uiţi cu atenţie, multe dintre antene sunt ruginite şi aşa mai departe. Dacă telefonia şi internetul ar fi foarte bune, probabil că nu ar fi necesar să le actualizăm constant. Mai mult, toate aceste antene sunt cumpărate de pe piaţa locală, de la furnizori locali”, a declarat Oleg Vasneţov, după ce a fost convocat la sediul MAEIE, miercuri dimineaţa.

Întrebat de un jurnalist cum a argumentat diplomaţia de la Chişinău „diferenţa de atitudine” faţă de Ambasada Rusiei, comparativ cu cea a SUA, care ar avea, de asemenea, instalate pe acoperiş antene, Vasneţov a menţionat: „Conducerea (MAEIE – n.r.) nu prezintă niciun argument. Paralele aici nu sunt, ni s-a spus. Şi, desigur, nu se oferă nicio explicaţie, nicio bază de dovezi. Acest lucru nu este surprinzător. Ne-am mai confruntat cu această atitudine, suntem obişnuiţi să lucrăm în această situaţie”, a declarat ambasadorul.

Şi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a comentat chestiunea antenelor de pe ambasada rusă. Ea a spus că reprezintă o poveste fantezistă, care nu are nimic în comun cu realitatea. „Diplomaţii noştri respectă şi reprezentanţa noastră diplomatică în R. Moldova respectă Convenţia de la Viena din 1961. Adevăratul scop este să crească isteria anti-rusă pentru a fi luate noi măsuri neprietenoase de către autorităţile R. Moldova la adresa ţării noastre şi (pentru a face) anunţul privind micşorarea personalului nostru. Trebuie cumva să îndreptăţească această decizie. Subliniez încă o dată că Rusia nu se implică în treburile interne ale altor ţări, pledăm pentru dezvoltarea relaţiilor prietenoase şi reciproc avantajoase cu Republica Moldova. Suntem siguri că cetăţenii moldoveni ştiu acest lucru şi nu acceptă iniţiativele anti-ruse ale autorităţilor”, a declarat Zaharova. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button