Șeful PSD și CJ Teleorman întâlniri de taină cu Liviu Dragnea
Până acum, în afară de câteva întâlniri prin zona Videle, neținute la secret, și poate mult mai multe reuniuni de taină cu primari din județul Teleorman, despre vreo discuție cu Liviu Dragnea, social-democrații teleormăneni, în special cei din conducerea partidului, nu concepeau să pomenească, eventual, doar recitau „un punctaj” dat de la organizație pentru cazul în care cineva chiar insista să primească un răspuns.
Lucrurile par să se schimbe însă, dar nu în ceea ce privește transparența. Liviu Dragnea a fost în vizită la vechiul său „centru de comandă”, respectiv la Consiliul Județean Teleorman. Dacă a fost pentru a-și revedea foștii subordonați sau dacă întâlnirea din instituție a vizat repunerea bazelor trio-ului Dragnea – Gâdea – Drăgușin, nu știm, deocamdată. Am încercat să aflăm amănunte de la președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, însă, surpriză sau nu, acesta nu a răspuns. Nici Liviu Dragnea scrie Ziarul Teleormanul.
Adrian Gâdea este șeful PSD Teleorman și șeful CJ Teleorman.
Trebuie însă subliniat contextul în care au loc aceste revederi: județul Teleorman este printre cele câteva la nivel național în care controalele la azilele de bătrâni au evidențiat nereguli grave.
Directorii DGASPC și AJPIS Teleorman sunt oamenii lui Liviu Dragnea.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi, în şedinţa de Guvern, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii dar şi a directorilor Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, în urma finalizării controalelor la centrele de îngrijire a bătrânilor, copii şi persoane cu dizabilităţi, de la nivel naţional.
Şeful Inspecţiei Muncii, Dantes Bratu, şi directorii executivi ai Agenţiilor pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din Bucureşti, Arad, Constanţa, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Teleorman şi Vrancea sunt cercetaţi disciplinar de Comisiile de Disciplină ale Ministerului Muncii şi ANPIS. Ei au fost suspendaţi din funcţii pe perioada cercetării disciplinare.