Politică

AUR cere demisia ministrului de Externe și a ambasadorului de la Budapesta după ce România a semnat pe ascuns o declarație de sprijin pentru comunitatea LGBTQ+ din Ungaria

AUR cere demisia ministrului de Externe și a ambasadorului de la Budapesta după ce România a semnat pe ascuns o declarație de sprijin pentru comunitatea LGBTQ+ din Ungaria.

Este pentru prima oară când România semnează o astfel de declarație, și nu oricum, ci pe ascuns. Opinia publică nu a aflat decât la câteva zile distanță despre această decizie. Ministerul Afacerilor Externe a depășit astfel o linie roșie, pentru că a acționat conspirativ și nu a ținut cont de identitatea, tradițiile și valorile moral-creștine ale românilor.

„Cer public demisia ministrului de Externe Luminița Odobescu și schimbarea ambasadorului român de la Budapesta, care putea să aibă demnitatea să spună “nu, nu sunt de acord cu așa ceva” și să ceară retragerea sa de la post. Nu a făcut-o!”, a declarat Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere AUR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Indirect, generalul ne arata gradul de determinare al statului in a interfera cu alegerile din 2024 avind ca obiect principal AUR sau o alianta poporanist-libertara. Interferenta poate avea loc printr-o multitudine de mijloace: intoxicarea mediatica a discursului public, inscenarea unui conflict inter-etnic cu AUR drept protagonist, falsificarea numerelor electorale, ilegalizarea AUR inainte sau dupa alegeri. Nimic nou. Acelasi lucru se intimpla cu Trump in SUA, cu AfD in Germania, si de aceea 2024 este anul in care se joaca marea miza a libertatii in lume.

    Sociopatii nu au urechi de auzit: de fapt, lipsa de deschidere pentru celalalt de orice fel (ascultare, empatie, intelegere, remuscare, etc.) e trasatura definitorie de marca. Aceasta argumentatie este pentru indirzirea cititorilor: pentru cresterea gradului de intemeiere al pozitiei lor, a increderii in indreptatirea lor si, prin asta, a determinatiei lor egale dar de semn contrar cu a statului, de a rezista.

    Prevenit inseamna pregatit. Adevarul inseamna libertate. Intelegerea inseamna putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button