Internațional

Peskov: Turcia să nu-şi facă iluzii că o aşteaptă cineva în UE

Nici unul dintre europeni nu aşteaptă Turcia în Europa, iar Ankara nu ar trebui să-şi facă iluzii în această privinţă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, întrebat dacă Kremlinul consideră că parcursul Turciei devine mai proeuropean şi se orientează mai mult spre Occident, relatează TASS.

„Turcia se poate orienta spre Occident şi ştim că în istoria Republicii Turcia au existat perioade de orientare intensă spre Occident, au existat perioade de orientare mai puţin intensă, dar, de asemenea, ştim foarte bine că, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, nimeni nu vrea Turcia în Europa, mă refer la europeni”, a spus Peskov. „Şi în această privinţă, partenerii noştri turci nu ar trebui, probabil, să poarte ochelari roz” (expresie pentru un optimism debordant – n.r.), a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Cu toate dezacordurile cunoscute, intenţionăm să dezvoltăm dialogul şi relaţiile noastre cu Republica Turcia acolo unde este benefic pentru noi şi unde este benefic pentru ei”, a adăugat Peskov.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button