Guvernul încearcă să îi păcălească pe profesori cu un memorandum fără putere juridică
Guvernul va adopta un memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării de anul viitor, a anunțat miercuri biroul de presă al executivului printr-un comunicat.
Un memorandum este un act juridic fără forță juridică. Reamintim că sindicatele au cerut garanții, care pot fi oferite doar prin lege sau ordonanță, că din 2024 salariul unui cadru didactic debutant va fi echivalent cu salariul mediu pe economie.În proiectul de memorandum se arată că în viitoarea lege a salarizării, salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie din 2022.
Premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD Marcel Ciolacu au anunțat și ei prin comunicate separate inițierea acestui memorandum.
Ce prevederi are memorandumul cu rol de hârtie de toaletă inițiat de Nicu și Marcel
Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupațională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023.
Stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector “învățământ preuniversitar”, prin care pe perioada concediului de odihnă, precum și pentru zilele de concediu plătit, personalul din învățământ va avea dreptul la o indemnizație de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a sporurilor/indemnizațiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă.