Regele Charles vine în România: prima vizită a unui monarh britanic în țara noastră
Regele Charles al III-lea vine în România vineri, la mai puțin de o lună de la încoronarea sa, fiind prima vizită pe care un monarh britanic o face în țara noastră.
O prezență constantă în România ultimilor 20 de ani, Regele Charles a cumpărat mai multe proprietăți aici, a înființat o fundație în țara noastră și s-a transformat într-un adevărat ambasador al României în lume.
Regele Charles are în România nu mai puțin de 10 proprietăți dintre care cea mai cunoscută este cea de la Viscri.
Proprietățile au fost achiziţionate prin Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Între proprietăţile sale se află Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, o locuinţă în Viscri, judeţul Braşov, patru în Valea Zălanului, judeţul Covasna şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş.
Fundația Prințului de Wales în România a investit peste un milion de lire sterline în România, potrivit directorului executiv al fundației, Aura Woodward.
De ce a ales România? Charles spune „pentru că iubesc România! Si cred ca ați uitat ca am o stră-stră-strabunică din Transilvania, deci am toate motivele”.
Într-un film realizat de Charlie Ottley, difuzat în primul an al pandemiei, Charles spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”.
„În ce mă priveşte, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţi, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase. Sunt multe locuri de explorat şi turismul domestic are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toţi românii să descopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi preţui”, a spus el.
Cu cât puteți închiria casa de vacanță a regelui Charles
Valea Zălanului este un cătun izolat din zona Baraoltului, în care trăiesc puţin peste 100 de oameni, majoritatea vârstnici. Ca să ajungi în acest sat trebuie să parcurgi vreo 14 kilometri prin pustietate, pe un drum îngust de ţară, pe care abia dacă încap două căruţe în acelaşi timp.
Potrivit site-ului LaPensiuni, casa de vacanță are 5 camere cu baie proprie. O cameră dublă se poate închiria pentru o noapte cu prețuri cuprinse între 533 de lei și 940 de lei, în funcție de opțiunea de servire a mesei.
Casele şi-au păstrat arhitectura tradiţională şi farmecul ancestral, iar în urmă cu mai bine de un deceniu, regele Charles a cumpărat un conac vechi, aflat la marginea satului, pe care l-a restaurat şi l-a transformat în reşedinţă de vacanţă.
În urmă cu câţiva ani, prestigioasa revistă americană „Vanity Fair” a menţionat conacul din Valea Zălanului printre cele mai frumoase proprietăţi din lume, acesta putând fi închiriat de către turişti.