Generalii cu burtă ai armatei române pun la cale un nou act de comedie: achiziția a două submarine inutile de 2 miliarde de euro
Generalii cu burtă ai armatei române pun la cale un nou act de comedie: achiziția a două submarine Scorpène, a cîte un miliard de euro bucata. De data asta au obținut și un vot cu dedicație în Parlament, fapt care apropie gluma de realitate.
Cele două submarine ar trebui să opereze în Marea Neagră, o apă cu circuit închis, cu profil de lighean rusesc, și să înfrunte, gigantica flotă a lui Putin, ce cuprinde: 7 corvete antisubmarin, 20 de elicoptere antisubmarin, 5 submarine, 4 fregate, un distrugător, 7 nave de desant, 41 de vedete, 5 dragoare, 3 sisteme de rachete antinavă, o brigadă și un batalion de infanterie marină, 10 avioane pentru operațiuni speciale, 4 hidroavioane, 10 elicoptere MI-8 și 22 de avioane de atac SU-22. Flota Mării Negre este cea mai nouă și mai modernă flotă a Rusiei, și toate navele ei, inclusiv submarinele, sînt purtătoare de rachete.
De partea lor, cele două submarine ale României ar avea flota bulgară, specializată în pescuitul clandestin de calcan în apele noastre teritoriale, aceeași flotă care l-a trimis pe Iohannis la plimbare cînd s-a dus el la Sofia să pună bazele alianței navale româno-bulgare. Ar mai fi și flota turcă, puternică, dar total neinteresată să-și strice relațiile cu Putin.
Despre flota noastră sînt puține de spus, deși poate că n-ar trebui să uităm teribila bătălie navală pe care dragorul „Locotenent Dimitrie Nicolescu“ a dat-o și a pierdut-o cu unica mină ajunsă în apele noastre teritoriale.
Cine se uită pe harta fizică a Mării Negre vede că în dreptul țărmului românesc, pe o distanță de cîteva zeci de mile marine spre larg, adîncimea apelor e de sub 50 de metri, ceea ce înseamnă că și guvizilor le-ar veni greu să se ascundă, dacă i-ar căuta rușii cu fregatele, elicopterele, avioanele, torpilele și rachetele lor. Fără să aibă o flotă serioasă de sprijin și închise într-o copaie cu apă sărată în care se îmbăiază armada inamică, cele două submarine ale României ar deveni repede cea mai scumpă și mai inutilă scufundare a unei tehnologii franțuzești în Pontul Euxin.
Generalii de la București n-au învățat mare lucru din războiul din Ucraina și nu par să fi ascultat concluziile NATO cu privire la noile formule de succes militar, care cer fragmentarea unităților mari pe uscat și abandonul echipamentului masiv pe mare. Dar, mai ales, nu vor să înțeleagă că România construiește deja submarine de dimensiuni ceva mai mici decît balenele franceze, la Timișoara. Sînt minisubmarine de 35 de metri (în loc de 75), pe care le exportă cu succes în Italia, China, Coreea de Sud și Columbia. Despre ele, experții NATO spun că sînt ideale pentru operațiuni rapide și eficiente în Marea Neagră. Unde mai pui că de banii pentru două Scorpène am putea să ne luăm vreo douăzeci de minisubmarine românești și ne-ar rămîne fonduri și pentru a dubla salariile profesorilor.
sursă: catavencii.ro