OpiniiPolitică

Cristoiu: Stimate dle Iohannis, profesor de fizică proprietar a cinci case, în regimul dumitale s-a făcut pulbere orice idee naţională

Jurnalistul Ion Cristoiu are o postare extrem de critică, într-un jurnal video, la adresa discursului lui Iohannis din Islanda, de la summitul Consiliului Europei.

„Din câte ştiţi, Klaus Iohannis a fost la un summit al Consiliului Europei, în Islanda. Miercuri el a ţinut o conferinţă de presă, la care s-au acceptat doar două întrebări, în stilul lui, a avut o declaraţie cu privire la pericolele care ar ameninţa România şi Europa.

Ia auziţi ce a zis: „Contextul politic actual din Europa este, din păcate, marcat de ascensiunea extremismului, populismului, xenofobiei, intoleranţei şi naţionalismului nesănătos, precum şi de încercări de a acţiona împotriva valorilor noastre democratice fundamentale. De ce subliniez naţionalism nesănătos – naţionalismul, ca şi sentiment, este, în esenţă, unul pozitiv, dar, dacă este exacerbat şi dus înapoi în secolul XIX sau XVIII, poate să dăuneze grav unei societăţi democratice din secolul XXI (…)”.

Bun, să ne spună şi nouă Klaus Iohannis unde vede el toate acestea? Unde este ascensiunea? În România? Hai să fim serioşi! Cine AUR? Da de unde, ăla e mai mult un partid de galerie. Bun. Bulgaria? Nu am auzit aşa ceva. Care ascensiune? Acest termen este luat din mişcarea şi propaganda comunistă internă şi internaţională care a avut o lozincă şi în perioada interbelică, şi în perioada războiului, şi după război: ascensiunea! Aoleu, ascensiunea fascismului; ascensiunea…parcă şi vezi cum creşte aşa, şi ce să vezi, Iohannis se luptă din greu cu asta. Că în Germania a apărut un partid considerat astfel? E normal ca în perioade de criză, după situaţia din pandemie, să apară un partid de dreapta…dar să zici că vezi xenofobie, vezi extremism, intoleranţă…care xenofobie mă? păi dacă acum în Europa zici că conteşti Holocaustul, sau în România, păi aproape că ajungi la închisoare, despre ce vorbim? „precum şi de încercări de a acţiona împotriva valorilor noastre democratice fundamentale”…stimaţi telespectatori, cel care acţionează împotriva valorilor noastre fundamentale este chiar Iohannis. Hai să vedem: 1) valoare fundamentală este transparenţa – nu acţionează el împotriva transparenţei fiind secretoman? Adică până acum nu ştim nimic, refuză să spună cât a costat avionul 2) o valoare a democraţiei este aceea că demnitarul dă seamă poporului – de câte ori a dat Iohannis seamă poporului, de câte ori a apărut la tv, a dat interviuri ca să explice unele lucruri importante? 3) o valoare a democraţiei este prioritatea acordată Parlamentului când se iau decizii de importanţă majoră internă sau externă, se apelează la Parlament – poate să-mi spună şi mie numitul Klaus Iohannis de câte ori, de când a început războiul din Ucraina, s-a adresat el Parlamentului? Era normal ca după un an să prezinte Parlamentului un soi de raport în care să spună ce a făcut el, ce a făcut Guvernul, ce a făcut România pentru războiul din Ucraina. Dezinformare? Aţi observat, în România, în mandatul lui Iohannis, nu există decât dezinformarea de tip război a ucrainenilor, aflăm doar punctele de vedere ale Ucrainei privitoare la război, că din 60 de drone, ei au doborât 50, dar punctul de vedere celălalt nu îl avem”.

Cristoiu a adăugat că în fiecare redacţie sunt 1-2 jurnalişti racordaţi la serviciile secrete, care scriu „la jgheab”, aşa cum li se dictează.

„Vorbeşte Iohannis despre naţionalismul nesănătos, cel care tuşeşte, o avea Covid. Naţionalismul nu e sentiment dle Iohannis, e o credinţă. Dle Iohannis, stimate profesor de fizică având cinci case, naţionalismul de secol 19 este cel dintre 1800 şi 1900, cel care a generat formarea statelor naţionale din Europa, inclusiv cel românesc. Cum să spui că acum prin xenofobie, populism, naţionalism ne întoarcem în secolul 19? Marea problemă a României e că în regimul Iohannis s-a făcut pulbere orice identitate românească, identitate care nicidecum nu înseamnă sau nu îndemna să urăşti pe cineva”, a spus, printre altele, Cristoiu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button