Politică

Guvernul Ciucă-Ciolacu acordă OMV Petrom accesul pentru încă 15 ani la hidrocarburile onshore ale României

Guvernul Ciucă-Ciolacu a introdus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri un proiect de Hotărâre care prevede încheierea unui act adițional la Acordul de concesiune a unor perimetre de exploatare petrolieră încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Societatea Naţională a Petrolului „Petrom” – S.A. Bucureşti.

Actul adițional prevede prelungirea duratei concesiunii cu 15 ani, până la data de 12 septembrie 2042. Prelungirea duratei concesiunii va conduce la o durată totală a acordului de 45 de ani.

Acordul de concesiune se referă la perimetrele: I Adjud, III-Berca-Arbănași, IV-Vălenii de Munte, V-Băicoi, VI-Târgoviște, VII-Urziceni Vest, VIII-Urziceni Est, IX-București, X-Craiova, XII-Pitești, XIII-Târgu Jiu, XIV-Marghita, XVIII-Istria.

Suprafața însumată a celor 9 perimetre este de 16.725,40 de km pătrați.

La perimetrele I Adjud și VIII Urziceni Est, OMV Petrom a cedat părți de 50% către Hunt Oil Company of Romania S.R.L.

„Titularii au explorat perimetrele care fac obiectul Acordului de concesiune, cu respectarea cadrului contractual si într-o manieră responsabilă, implicând un nivel al investițiilor ce a depășit în mod semnificativ programele minime de lucrări. Cu alte cuvinte, titularii nu numai că şi-au îndeplinit programele minime asumate, dar au executat şi lucrări suplimentare semnificative. Numai pentru ultimele 3 extinderi ale perioadei inițiale de explorare, respectiv 2011-2014, 2014-2019 și 2019-2024, OMV Petrom S.A. a cheltuit peste 600 mil. euro până în prezent, ceea ce reprezintă de peste trei ori angajamentul financiar pentru perioada 2011-2024. La rândul său, Hunt Oil Company of Romania S.R.L. a cheltuit în aceeași perioadă peste 86 mil. euro, ceea ce reprezintă de aproximativ 5 ori angajamentul financiar pentru respectiva perioadă”, arată Guvernul în expunerea de motive.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button