Klaus Iohannis, va primi Premiul Franz Werfel în Germania
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului acordat de Centrul german împotriva expulzărilor, informează vineri dpa.
Iohannis, în vârstă de 63 de ani, va deveni cel de-al 11-lea laureat al acestui premiu, ce îi va fi acordat pentru angajamentul său neobosit şi multilateral faţă de drepturile omului şi ale minorităţilor în România şi Europa, a anunţat joi fundaţia centrului sus-menţionat.
Premiul acordat din doi în doi ani include suma de 10.000 de euro, iar între laureaţii anteriori se numără fostul preşedinte german Joachim Gauck, laureata Premiului Nobel pentru literatură Herta Müller şi istoricul Karl Schlögel.
Ceremonia de decernare a premiului este prevăzută să se desfăşoare pe 4 iunie la Paulskirche din Frankfurt, discursul de felicitare urmând să fie susţinut de fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean Claude Juncker.