Salarii de lux: beneficiarii cu venituri peste 25.000 lei sunt în Armată, Poliție și Justiție
Ministerul Finanțelor a identificat aproximativ 81.000 de beneficiari – stat și privat – care obțin lunar peste 25.000 de lei din salarii și venituri asimilate, inclusiv din sporuri și indemnizații pentru consilii de administrație, potrivit Profit.ro.
Calculul a fost efectuat în contextul noului impozit pregătit de Guvern, pentru care este promis că va fi aplicat numai în sectorul de stat. O corelare cu date transmise de către Inspecția Muncii, care arată că la nivelul economiei sunt în total, stat și privat, 42.315 contracte de muncă cu salariu de peste 25.000 de lei pe lună, din care numai 2.300 la stat, sugerează că foarte multe astfel de venituri mari apar în bazele de date ale ANAF și Ministerului Finanțelor, dar nu și în Revisal, la Inspecția Muncii.
Printre cei care nu apar în Revisal, potrivit legii, sunt militarii, structuri ale MAI, SRI, SIE, STS, SPP, parlamentarii, unii demnitari, primarii și magistrații.
Totodată, aceste domenii cu angajați care nu apar în Revisal sunt tot cele în care sunt foarte mulți beneficiari de pensii speciale. Bugetari cu venituri (nu doar salarii) de peste 25.000 de lei pe lună sunt și în domenii precum gestionarea de fonduri europene, sănătate, dar și educație, potrivit surselor Profit.ro.