Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a prezentat în direct la DIGI24 soluțiile AUR în cazul în care partidul patrioților ar ajunge la Palatul Victoria în locul guvernului eșuat Ciucă-Ciolacu. Marius Lulea susține că președintele Traian Băsescu a utilizat metoda tăierii salariilor în momentul în care țara a ajuns în faliment, în timp ce actuala guvernare PSD/PNL/UDMR utilizează metoda perversă a creșterii masei monetare cu ajutorul BNR. Liderul AUR consideră că Ciucă și Ciolacu printează inflație și sărăcie într-un stat falimentar în loc să concedieze 300 de mii de angajați la stat, membri de partid ai PSD și PNL care căpușează bugetul României.
Prezentator DIGI24: Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, de asemenea, alături de noi. Dacă ați fi la Palatul Victoria astăzi, care ar fi reducerile pe care le ați face? De unde ați face economie?
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR: „Toate cele pe care le am auzit mai devreme reprezintă mici detalii care nu vor produce nimic concret, pentru că deficitul pe care îl are bugetul de stat al României este foarte mare. Spre exemplu, vreau să vă spun, au spus că nu taie pensiile și salariile, dar în ultimele patru luni BNR a crescut masa monetară cu 30 de miliarde de lei, fără a exista creștere economică, ci scădere economică. Asta înseamnă că în realitate au printat bani pentru a se cumpăra titluri de stat. Asta înseamnă inflație, ceea ce înseamnă că pe viitor o să apară iar o inflație, cel mai probabil cu mai mult de două cifre. Adică vom avea 15/20% inflație.
Soluția pe care o au cei de la PSD nu seamănă cu cea a fostului președinte Traian Băsescu, fiindcă ei printează bani. Vă devalorizează veniturile. Nu doar celor care lucrează la stat. Banii pe care îi i-au real în mână vă devalorizează și dumneavoastră salariul, pentru că în realitate veți putea cumpăra mai puține bunuri. Nu există decât o soluție, o reformă profundă a statului. Prin reducerea numărului de instituții.
Trebuie să reducem numărul de administrații publice locale de la 3.000 la aproape o mie, pentru că sunt primării care au 500, 600 de persoane și 50 de angajați. Trebuie să nu existe primărie sub 10.000 de locuitori ca să se poată susține. Trebuie să reducem numărul de instituții publice. Sunt vreo 5.000 de instituții publice. Dacă nu le coborâm la 1.500, ei nu vor putea face această reformă, pentru că e vorba de angajații lor, este vorba de oamenii din partidele pe care le conduc, care au fost angajați la stat, aproximativ 300.000 de persoane care trebuie să părăsească mediul de stat și trebuie mutați în mediul privat, acolo unde este economia reală.”