Politică

Purtătorul de cuvânt al BOR reclamă „excese legislative dictate de ideologie, aşa cum este ideologia neomarxistă, cea care promovează perfid în spaţiul public idei şi practici contrare firescului: sexualizarea minţii copiilor”

Noţiunea de diversitate nu poate rămâne neclarificată onest într-o dezbatere legislativă, şi, din respect faţă de logică, nici nu poate fi introdusă într-un text de lege, întrucât legea consfinţeşte lucruri care devin obligatorii, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu. Acesta critică vehement introducerea noțiunii de diversitate în legile educației și denunță „excese legislative dictate de ideologie, aşa cum este ideologia neomarxistă, cea care promovează perfid în spaţiul public idei şi practici contrare firescului: sexualizarea minţii copiilor”.

„În legătură cu insuficienta şi lipsita de obiectivitate discutare a relevanţei «diversităţii» (sexuale) ca aşa-zisă valoare integrabilă într-o Lege a Învăţământului. Irelevanţa valorică a diversităţii în sine este evidentă, întrucât diversitatea (sexuală sau nu) este un dat, nu o valoare (legiferabilă sau promovabilă). Noţiunea de «diversitate», noţiune care acoperă azi o largă sferă socială (etnică, culturală, lingvistică, sexuală etc) şi pe care absolut nimeni cu aderenţă la realitate nu o contestă, nu poate totuşi rămâne neclarificată onest într-o dezbatere legislativă şi, desigur, din respect faţă de logică, nici nu poate fi introdusă într-un text de lege, întrucât legea consfinţeşte lucruri care devin obligatorii, ceea ce în cazul «diversităţii» este nu doar inadecvat, ci şi ridicol-absurd”, a declarat Vasile Bănescu, într-un comunicat transmis Agerpres de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Vasile Bănescu a precizat că „BOR şi cultele religioase din România nu se situează împotriva diversităţii omniprezente în realitate, ci doar critic faţă de transformarea punctuală a conţinutului diversităţii sexuale în obiect de promovare şi propagandă în spaţiul şcolii, care trebuie să rămână prin excelenţă unul liber şi ocrotit de orice formă de ideologizare, inclusiv de orientare a înclinaţiei intime a tinerilor prin influenţare subversivă şi prin validare a unor concepte sau constructe (precum cel de «gen») de către instituţia şcolară însăşi”.

Potrivit oficialului BOR, „dincolo de faptul că «diversitatea» – în toate atributele ei – nu este o valoare în sine şi nu se dobândeşte prin alegeri şi eforturi personale, fiind compusă din date structurale ale persoanei, dincolo de faptul că nicio lege nu poate statuta şi impune «valori» sau alte repere consfinţite deja în textul Constituţiei, diversitatea nu poate deveni obiect de promovare sau propagandă”.

„Putem promova oare ritmurile anotimpurilor, culorile toamnei, diurnul şi nocturnul, limbile pământului, aromele câmpului? Le putem face propagandă? Cu atât mai mult cu cât diversitatea se referă inclusiv la viaţa sexuală/ intimă a unei persoane, care, în contextul includerii noţiunii de diversitate într-o lege a învăţământului, ar deveni un jenant şi nefiresc subiect de discuţie între cei ce ar trebui să aplice legea (profesorii) şi cei ce ar trebui să îşi declare această intimă orientare ca într-un aberant simulacru de «spovedanie» publică (elevii). În mod evident şi subînţeles, NIMENI nu trebuie discriminat pe absolut niciun motiv, dar nici privilegiat prin promovare şi propagandă validate de o lege, oricare ar fi ea”, a arătat Bănescu.

Cultele reprezintă cea mai consistentă parte a realei „societăţi civile” compuse din foarte multe milioane de oameni care aderă liber la valori religioase şi culturale validate de-a lungul istoriei omenirii, nu în timpul unui curs rapid de activism politico-ideologic, şi, conform Constituţiei, cultele au inclusiv un recunoscut rol moral în educaţia publică, fiind partenere sociale ale statului român neutru religios, nu subalterne manipulabile ale acestuia, adaugă Vasile Bănescu.

„Din această înaltă raţiune, cultele religioase au dreptul constituţional să propună şi să argumenteze amendamente la legile educaţiei, datoria şi intenţia lor fiind în cazul de faţă observarea şi denunţarea încălcării libertăţii elevilor şi profesorilor de a nu fi supuşi unor intruziuni de natură ideologică sau unor excese legislative dictate de ideologie, aşa cum este ideologia neomarxistă, cea care promovează perfid în spaţiul public idei şi practici contrare firescului: sexualizarea minţii copiilor (educaţie explicit sexuală de la vârste fragede; în multe ţări din Occident chiar şi în grădiniţe); denaturarea noţiunii de familie naturală (mamă, tată, copii) sau a derivatelor accidentale ale acesteia (familie monoparentală, familie rezultată din adopţie, familie formată din bunici şi nepoţi sau fraţi rămaşi singuri); abuzarea instituţiei căsătoriei prin forţarea deschiderii ei către cupluri de acelaşi sex, sfidându-se astfel frontal raţiunile existenţei acestei venerabile instituţii; denigrarea programatică a creştinismului şi a relaţiei dintre cultele religioase şi şcoală, sugerându-se viclean că acestea livrează o aşa-zisă îndoctrinare sau «ideologie religioasă». Dacă aceasta apare punctual, ea trebuie desigur denunţată”, a transmis Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al BOR mai spune că religia predată în conţinuturile ei morale, istorice şi culturale unor tineri care au dreptul la o formare intelectuală completă nu este niciodată o „ideologie”, ci o materie în sine valoroasă care a existat şi există în toate ţările civilizate, pentru că civilizaţia şi civilitatea au legătură cu spiritualitatea.

„A fi devenit un om educat înseamnă inclusiv a fi avut şansa să te fereşti la timp de trucarea realităţii, de malformarea ei ideologică prin propaganda de absolut orice tip, inclusiv religios, formându-ţi astfel sănătosul spirit critic şi discernământul capabil să opereze cu claritate morală şi axiologică de-a lungul întregii tale vieţi”, a concluzionat Vasile Bănescu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button