Internațional

Zelenski, după decizia SUA de livrare a tancurilor Abrams: Un pas important pe calea spre victorie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că anunţul SUA privind livrarea a 31 de tancuri Abrams 31 ţării sale este „un pas important pe calea spre victorie”, transmit Reuters şi AFP. Preşedintele american Joe Biden a notat, făcând anunţul, că nu este o „ameninţare ofensivă împotriva Rusiei”.

Zelenski a adăugat într-un mesaj pe Twitter că „astăzi lumea liberă este mai unită ca oricând pentru un scop comun”, pe care l-a descris ca fiind eliberarea Ucrainei.

Preşedintele american Joe Biden, care a făcut cunoscută mai devreme la Casa Albă trimiterea tancurilor de luptă, după un anunţ similar al Germaniei, a subliniat că se urmăreşte astfel să se acorde „ajutor Ucrainei pentru a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială” şi că „nu este vorba de o ameninţare ofensivă împotriva Rusiei”.

„Nu este o ameninţare ofensivă împotriva Rusiei”, a insistat Biden, citat de AFP.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button