Bogdan Oprea continuă acuzațiile pe tema reacțiilor adverse: Domnule colonel doctor Gheorghiță, priviți-vă în oglindă
Fostul purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, Bogdan Oprea, reacționează la explicațiile date de medicul Valeriu Gheorghiță, fost coordonator al campaniei de vaccinare, pe tema reacțiilor adverse provocate de serurile anti-COVID. După ce l-a acuzat pe Gheorghiță că ar fi ascuns datele despre reacțiile adverse grave generate de vaccinuri, Bogdan Oprea îl acuză din nou de minciună pe fostul șef al CNCAV.
„Am citit și eu precizările făcute de domnul colonel doctor Valeriu Gheorghiță la reacțiile publice apărute după ce am adus la lumină raportul de activitate publicat pe ascuns al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), pe care l-a condus.
Mă voi opri asupra unui singur lucru: domnule colonel doctor Gheorghiță, priviți-vă în oglindă și, cu gândul la jurământul de medic și, apoi, la cel de militar pe care le-ați depus, spuneți-vă sincer dacă este adevărată afirmația aceasta din textul precizărilor: „Situațiile punctuale, cu caracter izolat, au fost riguros documentate medical cu sprijinul personalului de specialitate pentru a se stabili diagnosticul complet și relația de cauzalitate cu vaccinarea împotriva COVID-19.”.
Pentru că nu vă pricepeți deloc la comunicare și vi s-a dat o pălărie sau chipiu prea mare, vă spun să fiți conștient, însă, că, oricând, pot apărea public mărturii ale unor persoane cu efecte adverse medii sau severe raportate către autorități (în formularul pus la dispoziție atunci pe website-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România) și care n-au primit nici măcar un telefon de la autorități după raportare, darmite să fie „riguros documentate medical” semnele și simptomele pe care le-au manifestat. Mai fiți conștient și că presa vă poate cere oricând informațiile generale, care pot fi comunicate potrivit legii, despre toate aceste cazuri „riguros documentate medical” și rezultatele investigațiilor.
Minciuna are picioare scurte”, scrie Bogdan Oprea pe Facebook.
CONTEXT
Raportul de activitate al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 pentru anii 2020 – 2022 ar fi fost publicat pe ascuns și descoperit întâmplător de Bogdan Oprea, profesor la Facultatea de Jurnalism a Universității București. Fostul purtător de cuvânt al ministerului Sănătății a declarat pentru Libertatea că nu poate uita cum Valeriu Gheorghiță, care coordona întreaga ofensivă anti-Covid, „s-a enervat când am comunicat public de la Ministerul Sănătății primul caz de efect advers – o femeie cu pareză facială. Gheorghiță spunea că e atac de panică, dar noi aveam pe masă diagnosticul cu parafa unui neurolog”.