OpiniiPolitică

Şamanii lui Putin şi-au găsit naşul; Geoană o ţine langa cu vrăjitoarele şi cu flacăra violetă

La aproape un deceniu și jumătate de la cel mai jenant episod din istoria politicii mioritice, Mircea Geoană dovedește că nu s-a lecuit. În prezent nr.2 în NATO, continuă să creadă în atacuri paranormale, flăcări violet și vrăjitoare, conform unor afirmații făcute într-un interviu recent, în care se regăsesc și referiri la anul 3100, la metavers, planeta Uranus ori cipuri. Ceea ce s-ar putea să nu fie o problemă pentru Geoană, ci pentru respectabila alianță militară care nu foarte curînd s-ar putea trezi, Doamne ferește, în conflict cu Rusia, iar unul dintre liderii săi ar intra în luptă cu ghiocuri și globuri de cristal, scrie Bogdan Tiberiu Iacob într-o notă ironică despre aberațiile lui Mircea Geoană.

”Mircea Geoană, dezvăluiri halucinante. Recent, secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre un episod halucinant care a avut loc în urmă cu mulți ani” titrează presa zilei.„Mi-aduc aminte că, după alegerile din 2009, m-am dus la un control. M-au pus medicii pe niște aparate și mi-au măsurat un fel de intensitate energetică. Au început să se cheme unii pe alții: doctorii cu asistentele. Se uitau la mine ca la un cobai. Aveam un nivel de energie atât de scăzut încât spuneau: „dar puteți să mergeți?! auziți bine?! Și am stat câteva zile așa… m-am adunat, m-am speriat și apoi m-am dus din nou la medic. Rezultatul analizei era normal. Mi-au spus că nu au văzut în viața lor pe cineva care să fie atât de epuizat emoțional și energetic și, după câteva zile, să-și revină. Cazul meu a fost extrem. Ce vreau să zic este că trebuie să ai răbdare cu tine”, a spus Mircea Geoană la podcastul lui Damian Drăghici.

Să facem o corecție: nu dezvăluirile sunt halucinante – avem de a face cu vechituri -, ci faptele în sine.Ce nu a spus Geoană în interviu este faptul că așa zisa epuizare energetică din 2009 a fost cel mai jenant moment din politica României, care a făcut să se zguduie de rîs presa și cancelariile străine, să pună România pe o hartă a penibilului și să arunce PSD într-o criză de imagine din care mulți au ales să se extragă prin demisie.

Să reamintim faptele.

În 2009, familia Geoană a reclamat public că ar fi pierdut alegerile prezidențiale din cauză că parapsihologi în slujba lui Băsescu i-ar fi atacat energetic, de la distanță, în campanie.Mihaela Geoană declara la Antena 3 că soţul său ar fi fost supus unor „atacuri energetice” la dezbaterea finală din campania prezidenţială şi că şi ea a simţit aceste influenţe.Doamna a explicat astfel faptul că soţul său „nu a ripostat foarte natural” la întrebarea lui Traian Băsescu referitoare la vizita la SOV.

„Cred că a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar în sală oameni care lucrau la acest lucru”, a spus Mihaela Geoană. „Vreau să spun că am simţit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu mă puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu”.

Cu o seară în urmă, la acelaşi post de televiziune, Mircea Geoană afirmase că Băsescu apelează la ajutorul unor persoane care au capacităţi paranormale şi care au fost în sală în timpul dezbaterii respective.„Eu am văzut în timpul dezbaterii, deci în dezbaterea respectivă, oameni care lucrează cu Băsescu pe acest domeniu, prezenţi exact în dreapta camerei de luat vederi. (…) Îşi făceau treaba. Ce făceau, ce nu făceau, nu ştiu, dar i-am văzut cu ochii mei, îi ştiu cine sunt. Şi i-am văzut şi la Cotroceni, în timpul discuţiilor cu partidele politice. Acelaşi cetăţean, stând liniştit, într-un colţ”, a relatat liderul PSD.

Ca bîlciul să fie complet, coordonatorul campaniei electorale sale, Viorel Hrebenciuc, afirma, după scrutin, că Băsescu este în formă maximă în ziua de joi, pentru că este ziua flăcării violet, iar cei ce se ocupă de ezoterie ştiu acest lucru. El a invocat faptul că la dezbatere, care a avut loc într-o zi de joi, şi Băsescu şi lideri ai PDL purtau haine violet.

În replică, Băsescu declara că ce nu ştie Hrebenciuc este că movul e culoarea anului.

Aberațiile energetice ale familiei Geoană au aprins instantaneu întreaga scenă politică și au trecut granițele la fel de rapid.

„Sunt surprins de amploarea pe care a luat-o discuţia în spaţiul public. Vă spun sincer că nu mă preocupă absolut deloc aceste chestiuni. Sunt mirat că atâta lume şi atâtea instituţii media arată un interes deosebit pentru o temă pe care nu o consider importantă deloc”, declara Klaus Iohannis, care se recomanda om al științelor.

”Eu nu m-am simţit atacat, poate că oi fi fost, dar nu m-am simţit. Nu are rost să prelungim foarte mult discuţia. Fenomene paranormale există, nu au apărut acum, nu e o invenţie a domnului Hrebenciuc. În ce măsură a fost în această campanie electorală folosită această forţă convenţională, nu ştiu. Nu m-am simţit atacat, ori nu s-a reglat tirul, ori sunt eu imun”, intra în horă și Crin Antonescu.

Ion Iliescu era de-a dreptul uimit despre tezele lui Geoană: „Dar ce, crede în naivităţi de felul acesta, cu flacăra violetă, cu atacuri energetice?! Eu nu cred astfel de naivităţi şi tratez cu toată distanţa aceste declaraţii. Nu credeam că la acest nivel al politicii se poate ajunge la asemenea discuţii. Astea sunt pentru naivi, pentru oameni neinstruiţi. Lucruri de genul acesta fac savoarea tabloidelor, nu-şi au locul în discuţii serioase”.

Răstimp, mapamondul se zguduia de rîs. Eurodeputatul spaniol Miguel Angel Martinez Martinez mima un număr de magie la o reuniune din PE, spunînd că a auzit că în România oamenii sunt atacaţi energetic, așa că încearcă și el, prin magie, să primească dreptul la cuvânt.

La congresul PSD de după alegeri, trei femei de etnie romă care s-au prezentat ca fiind „vrăjitoare de magie albă” au venit pentru a scoate „flacăra violet” din sală. După ce au dat declaraţii presei presei, cele trei vrăjitoare şi-au adunat borcanele cu lumânări şi rădăcini de plante şi au plecat, nu înainte de a spune încă o dată că prin puterile lor au împiedicat conflictul din interiorul PSD şi au stârpit „flacăra violet” aducătoare de certuri şi bătăi.

Înaintea congresului, cinci vrăjitoare se reuniseră la Cluj într-un ritual de 9 zile pentru a dezlega blestemul flacarii violet. “Ne-am consultat şi, într-adevăr, a fost folosită flacăra violet, în secret. Am constatat că familia Geoană a fost lovită de forţele malefice, ale răului şi nu le merge rău numai pe plan profesional, ci şi pe alte planuri”, a spus tamaduitoarea Sandra, in prima seara a „congresului” vrajitoarelor.

Academicianul Răzvan Theodorescu a demisionat din partid în semn de protest:”Circul şi tot ce s-a prezentat în presă, de la oameni năimiţi să aplaude şi vrăjitoare, m-au convins să demisionez. Credeam că flăcăra violetă şi atacurile energetice au fost un episod peste care s-a trecut, dar am constatat că, de fapt, partidul a intrat în derizoriu”.

“Fraudarea energetica, flacara violeta si aspectele care tin de paranormal demonstreaza ca Mircea Geoana si conducerea PSD au epuizat subiectele care puteau justifica esecul din alegeri” declara sociologul Vasile Dîncu, iar Octav Cozmîncă trimitea o scrisoare dură conducerii PSD: ”În aceste momente când ţara ,,arde”, PSD se ocupă de extratereştri, de fenomene paranormale, de flacăra violetă – cu alte cuvinte ţara arde şi baba se piaptănă”.

Nu mult după scandalul flăcării violet, s-a aflat că familia Geoană obișnuia să consulte vrăjitoare, motiv pentru care numele actulului nr.2 în NATO apărea în dosarul de la parchet al ”vrăjitoarelor” Melissa și Vanessa, anchetate pentru escrocherie.

Au trecut ani, Geoană a ajuns la NATO, povestea se mai uitase, fostul candidat părea să se fi înțelepțit. A vorbit generos în ultimele luni despre tehnologia informației și importanța inovației și a științei. Despre viitorul inteligenței artificiale.

Pînă cînd a trîntit-o din nou, cum, cu secătuirea energetică de la alegeri.Nr.2 în NATO readuce, astfel, în actualitate parapsihologii, vrăjitoarele, flacăra violet, descîntecele și ritualurile care păreau îngropate.La concurență cu Putin, despre care presa occidentală ne informează că s-a întîlnit cu șamani într-un buncăr din Siberia, care l-au convins să invadeze Ucraina.

”Vladimir Putin are o obsesie ocultă care variază de la citirea gândurilor la ritualuri cu sânge, susțin experții. De asemenea, se spune că este profund superstițios, se teme de blestemele şamanilor, că a sacrificat ritualic un câine negru și un vultur și chiar se scaldă în sânge „magic” de coarne de cerb”, scrie The Sun. ”Putin și cercul său apropiat de prieteni „cred în multe lucruri magice””. Noroc că șamanii lui Putin și-au găsit rivalul pe măsură: NATO are în stocuri flacăra violetă a lui Geoană”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button