Psihiatrul Gabriel Diaconu le explică maghiarilor ce s-a întâmplat la recensământ: Ce fumează Alianța Maghiarilor din Transilvania

Maghiarii din România sunt supărați că au ieșit, la recensământul din 2022, mai puțini decât la cel din 2011. Mai mult, o asociație a acestora, Alianța Maghiarilor din Transilvania, vorbește despre un ”genocid”. Unul dintre liderii UDMR, Csomo Botond, acuză, fără a aduce vreo probă, că Institutul Național de Statistic, și nu primăriile așa cum le obliga legea, nu a recenzat 2,5 milioane de persoane. (n.r. în fapt este vorba despre 2.484.926 de persoane care AU REFUZAT să își declare etnia, limba maternă și religia, așa cum clar explică I.N.S.).

Psihiatrul Gabriel Diaconu le explică maghiarilor ce s-a întâmplat, de fapt, la recensământ și scrie că ”(…) Ceva îi mână în luptă pe acești ipochimeni. Și n-are nimic a face cu realitatea, cât cu zâzania.”

”Ce fumează AMT

După ce datele provizorii ale recensământului au arătat – previzibil – o scădere a populației de etnie maghiară în Ardeal față de 2011, liderii AMT (Alianța Maghiară de unde altundeva decât Transilvania) acuză un ”genocid tăcut” al populației minoritare.

Un ”genocid tăcut”.

Sintagma alarmistă, acuzatoare și – la limită – isterică înșurubează ipoteza (altfel falsă) că cei 200+ mii maghiari din România ieșiți pe minus la numărătoare nu doar c-ar fi murit (?) dar și că cineva i-a omorât.

O privire mai atentă asupra cifrelor arată, ce-i drept, o atriție a populației maghiare (atriție = pierderea membrilor unei organizații, populații or etnii, independent de factorii implicați) mai mare decât media națională.

Astfel, în cifre absolute România de astăzi are puțin peste 19 milioane de oameni aflați în evidență. Acum 11 ani, eram puțin peste 20 de milioane. Scăderea, procentual, este de puțin peste 5% la nivel național.

Pe de altă parte, în rândul minorității maghiare scăderea procentuală este de aproape 12%.

Dacă te uiți strict la această disproporție, pare că AMT au dreptate.

Să luăm însă cazul Olteniei, provincie legendară pentru majoritarii ei, olteni romanați, târgurile de Crăciun, stațiunea de interes turistic local Caracal și – nu de mult – niște cămăși albe. Oltenia a pierdut, în acești 11 ani, 24% din populație (!!!).

Lesne de așteptat, deci, un comunicat similar al reprezentanților provinciei prin care să denunțe și ei un ”genocid tăcut”.

Ceva îi mână în luptă pe acești ipochimeni. Și n-are nimic a face cu realitatea, cât cu zâzania.

Maghiarii au, și nu de ieri de azi, reprezentanți nu doar în Parlament, dar și în Guvern. În fapt UDMR (și nu AMT) este partidul cu cele mai longevive performanțe de guvernare. Cum – necum această organizație, partid politic, reprezentant al ”intereselor maghiarilor în România” – și-a folosit elementul balama la mai multe momente istorice din ultimii 30 de ani.

Au fost participanți activi la decizii luate. Au obținut drepturi și privilegii pentru maghiari.

În repetate rânduri au cerut autonomie teritorială și administrativă pentru zonele majoritar maghiare. Deși sunt cetățeni români, într-o țară a cărei Constituție spune că e stat național, unitar și indivizibil.

De unde acest sentiment al persecuției?

Poate răspunsul la întrebări maghiarii trebuie să-l caute înlăuntru, în felul în care și-au știut griji obștea. În felul în care și-au legat interesele de retorica din ce în ce mai reprobabilă a lui Viktor Orban.

Spre aducere aminte, printre cadourile primite de acesta de la Vladimir Putin se numără și o hartă a ”Ungariei Mari” (în paranteză fie spus, la epocă și Igor Dodon, altă păpușă putinistă, a primit o hartă a ”Moldovei Mari”). Același Orban care nu s-a sfiit să vină în România, în ROMÂNIA, și să-și scuipe credințele fasciste și anti-europene unui public luat, deodată, prizonier iluziilor unui megaloman, deși ei trăiesc într-o țară care, din fericire, nu simte nevoia de ”puritate rasială”.

L-a tras vreun maghiar de guler pe Orban cu ocazia respectivă?

Iar provocările continuă.

Enclavizarea, sporulația etnică și deturnarea realității spre folosul liderilor demagogi au adus deservicii suplimentare minoritarilor etnici. Au trecut prin același fenomen al migrației prin care au trecut și cetățeni români dezamăgiți de reprezentanții lor.

Dacă e să fie un ”genocid tăcut”, acela n-are nici rasă, nici clasă. E doar o metaforă pentru deșertificarea României, accelerată după aderarea la Uniunea Europeană, pe măsură ce oamenii și-au văzut împlinirea speranțelor mai degrabă în Vest decât aici. Aici, unde sărăcia s-a accentuat, a crescut pe igrasia corupției. Aici, unde oameni – indiferent că sunt români, maghiari, romi, sași, turci, tătari – au atins un prag al greutății zilei de mâine sau frustrare privind lipsa speranței de viață încât s-au dezrădăcinat. Au plecat.

Pune oricând harta sărăciei din România suprapusă pe harta corupției și-ai să găsești îngemănare.

Pune harta sărăciei peste influența demagogilor și-a extremiștilor, și-ai să găsești îngemănare.

Nu e nimic diferit în zonele majoritar românești de cele majoritar maghiare.

Niciunul dintre ei n-are de gând să schimbe inerția. Sunt generați, au putere și lectră de la care să împrăștie ură doar câtă vreme sărăcia domnește. Pentru că le pot spune oamenilor: din cauza lor sunteți așa, nu din cauza noastră, nu din cauza voastră. Șo pe ei.

Am rude maghiari. Tata a crescut într-un Arad multicultural, a râs, a plâns, s-a jucat și a vorbit maghiară în epoca respectivă. Să vezi cum niște oameni la cheie, la soldă și dependenți de ”investițiile Ungariei” pe teritoriul României promovează ura interetnică, așa cum face AMT, nu face decât să dăuneze comunităților.

În fapt și de drept maghiarii din România sunt, progresiv, dezamăgiți de liderii lor tradiționali. Într-atât de mult încât, astăzi, politicienii lor primesc – nominal – mai puțin de 50% din voturile pe care le primeau cu 20+ ani în urmă. Bazinul de votanți scade. Frica e că, treptat, vine momentul la care să nu mai treacă de 5% cât să intre în Parlament. Drept urmare unde e genocidul?

Nicăieri.

Doar prognoza electorală care n-arată foarte bine pentru oameni obișnuiți cu scaune, cu sinecuri, privilegii și oportunism.”, scrie Diaconu.