Internațional

Medvedev i-a tras clapa: Acțiunile Tesla s-au prăbușit după ce Musk a catalogat ca epică ideea ca el să conducă SUA

Valoarea acţiunilor Tesla a scăzut marţi cu 11%, după ce Elon Musk, un obişnuit al unor mesaje distructive pe Twitter, a răspuns unor ”previziuni” ale lui Dmitri Medvedev, în contextul în care constructorul de automobile şi-a pierdut 69% din valoarea pe bursă de la începutul lui 2022 şi 44% numai în decembrie. Mesajul de marţi al lui Musk a amplificat această tendinţă.

Antreprenorul american a răspuns unei serii de tweeturi publicate de către fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care a prezentat o listă de zece ”previziuni” halucinante în 2023. Medvedev anticipează, între altele, apariţia unui al Patrulea Reich în Europa şi un război civil în Statele Unite, al căror preşedinte ar urma să fie Elon Musk. În urma acestor ”previziuni”, proprietarul Twitter i-a răspuns lui Medvedev, catalogând aceste mesaje drept ”epice”.

Această reacţie a scăzut preţul acţiunilor Tesla cu 11,41%, marţi, la 109,10 dolari. Mesajul iniţial al fostului şef de stat rus şi răspunsurile lui Elon Musk au marcat ritmul cursurilor Tesla şi Twitter. CEO-ul Tesla a revenit asupra tweeturilor sale şi a explicat că trebuie interpretate ca nişte ironii. ”Acestea sunt cele mai absurde predicţii pe care le-am auzit vreodată”, a dat el asigurări. Miercuri, constructorul de automobile şi-a revenit un pic pe bursă, acţiunile crecându-i cu 3,31%, la 112,71 dolari. Este vorba însă despre cea mai mică valoare din ultimii doi ani, antrenând o ”vânătoare” a celor în căutare de chilipiruri.

Întreprinderea a devenit cel mai popular titlu în rândul cumpărătorilor pe bursă la Wall Street în acest an. Tesla şi-a pierdut 69% din valoare de la începutul lui 2022 şi 44% numai în decembrie. Însă deprecierea acţiunilor Tesla este cuzată nu doar de tweeturilor distructive ale lui Elon Musk. Războiul rus din Ucraina, criza energetică şi scăderea comenzilor ar putea continmua să întunece şi anul viitor orizontul bursier al mărcii americane de maşini.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button