ANM: Vremea se va încălzi uşor în toată ţara până pe 1 ianuarie 2023
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat cum va fi vremea în toată ţara în perioada 26 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, în perioada sărbătorilor. Astfel, vremea se va încălzi uşor în toată România până pe 1 ianuarie, iar apoi temperaturile vor începe să scadă. Probabilitatea de precipitaţii este mai ridicată în intervalul 27 – 31 decembrie şi după 4 ianuarie.
În Banat, valorile termice vor fi în scădere în primele zi le din interval până la medii ale maximelor de 7 grade şi ale minimelor în jurul a 0 grade. Până la finalul primei săptămâni, vremea se va încălzi din nou, iar în medie, maximele vor ajunge la 13…14 grade, iar minimele la 4…5 grade. În a doua săptămână , temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 6…7 grade şi ale minimelor de -1…0 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe (mai ales ploi) va fi ridicată în zilele de 27, 28, 30 şi 31 decembrie, dar în restul intervalului condiţiile vor fi reduse.
În Crişana, valorile termice vor fi în scădere în primele zile din interval până la medii ale maximelor de 5 grade şi ale minimelor în jurul a -2 grade. Până în data de 1 ianuarie, vremea se va încălzi din nou şi, în medie, valorile diurne vor ajunge la 12…13 grade, iar cele nocturne la 5…6 grade. În a doua săptămână , temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 5…6 grade şi ale minimelor de -1…0 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe (mai ales ploi) va fi ridicată în zilele de 27, 28, 30 şi 31 decembrie, dar în restul intervalului condiţiile vor fi în general reduse.
La începutul primei săptămâni, în Transilvania valori le termice vor fi în scădere până la medii ale maximelor de 3 grade şi ale mi nimelor în jurul a -5 grade. Până în data de 1 ianuarie, vremea se va încălzi din nou şi, în medie, valorile diurne vor ajunge la 9…10 grade, iar cele nocturne la 2…3 grade. În a doua jumătate a i ntervalului, temperatura aerului va avea tendi nţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 4…5 grade şi ale minimelor în jurul a -2 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi relativ ridicată în zi lele de 27, 28 şi 31 decembrie şi după data de 4 ianuarie.
În Maramureş, valorile termice vor fi în scădere în primele zi le din interval până la medii ale maximelor de 3 grade şi ale minimelor în jurul a -3 grade. Până la mijlocul intervalului, vremea se va încălzi din nou, iar în medie, temperaturile maxime vor ajunge la 10 grade, iar minimele la 4 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii ale valorilor diurne de 4 grade şi ale minimelor de -2…-1 grad. Probabilitatea de precipitaţii slabe (mai ales ploi) va fi în general ridicată în prima jumătatea a intervalului. În rest, vor mai fi condiţii pentru precipitaţii, dar la cote mai reduse.
După răcirea din primele zile ale intervalului, când valorile termice diurne vor ajunge la 5 grade şi cele nocturne la -3 grade, vremea se va încălzi din nou în Moldova. Astfel, la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 10…12 grade, iar cele minime la 3 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 4 grade şi ale minimelor de -2…-1 grad. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi relativ ridicată în jurul datei de 28 decembrie şi după data de 4 ianuarie.
La începutul ntervalului, vremea se va răci în Dobrogea, valorile termice diurne vor ajunge la 5 grade, iar cele nocturne la 1 grad. Apoi, vremea se va încălzi din nou şi astfel, la finalul primei săptămâni, în medie, valori le maxime vor ajunge la 11 grade, iar cele minime la 4…5 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 5…6 grade şi ale minimelor de 1…2 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi în creştere după data de 4 ianuarie, iar în restul intervalului va fi relativ scăzută.
În Muntenia, în primele zile ale intervalului vremea se va răci, valorile termice diurne vor ajunge la 6…7 grade şi cele nocturne la -3…-2 grade. Ulterior, vremea se va încălzi din nou, iar la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 10…12 grade, iar cele minime la 2 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 6 grade şi ale minimelor de -1 grad. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi în creştere în a doua jumă tate din interval, dar mai ales după data de 4 ianuarie.
La începutul intervalului, în Oltenia, răcirea vremii va duce valorile termice diurne spre medii de grade, iar cele nocturne spre -2 grade. Apoi, vremea se va încălzi din nou şi astfel, la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 11 grade, iar cele minime la 4…5 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 12 grade şi ale minimelor de -1…0 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi în creştere în primele zile din i nterval şi după data de 4 ianuarie, iar în restul intervalului va fi relativ scăzută.
La munte, la începutul intervalului vremea se va răci, valorile termice diurne vor ajunge la medii de 0 grade, iar cele nocturne spre -7 grade. Apoi, vremea se va încălzi din nou şi astfel, la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 6 grade, iar cele minime la 0…1 grad. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 0 grade şi ale minimelor de -6…-5 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe se va menţine pe tot parcursul intervalului, dar va fi mai ridicată la început, în jurul datei de 31 decembrie şi după 4 ianuarie.