VIDEO. Croaţii au sărbătorit medalia de bronz de la Cupa Mondială pe străzile şi pe cerul Zagrebului
Mii de oameni şi zeci de focuri de artificii au celebrat sămbătă, la Zagreb, victoria obţinută de naţionala Croaţiei în finala mică a Cupei Mondiale, transmite News.ro.
Cotidianul Vecernji List a rezumat totul într-un titlu: ”Croaţia este în flăcări! Lacrimi, cântece, mândrie şi bucurie în toată ţara!”. Acelaşi ziar a titrat ”Croaţii vor petrece o lungă şi fericită noapte!”, făcând referire la miile de oameni care au ieşit în stradă pentru a serba medalia de bronz obţinută de elevii lui Zlatko Dalic.
„Croaţia este din nou a treia ţară din lume”, a strigat comentatorul meciului Croaţia – Maroc, la postul public HRT, imediat după ce meciul s-a încheiat la Doha. „Suntem încântaţi, mândri, fericiţi! Felicitări Croaţia, felicitări Vatreni!”, a adăugat el.
Modric şi colegii săi sunt aşteptaţi duminică dimineaţă la Zagreb, unde se estimează că numărul fanilor prezenţi pe traseul care urmează să fie străbătut de autocarul naţionalei – de la aeroport până în piaţa centrală a capitalei – îl va depăşi pe cel din 2018, când au fost prezenţi 550.000 de oameni.
Croaţia se află pentru a treia oară pe podiumul Cupei Mondiale, după locul trei obţinut în 1998 şi locul doi obţinut în 2018.
Srce mi goriiii 🇭🇷🍾🥉🏆 #zagreb #croatia #hrvatska #kroatien #croazia #worldcup2022 #worldcup #qatar #doha pic.twitter.com/KXHYeh2l3f
— Domagoj Sever (@domagojsever) December 17, 2022