Politică

Daniel Morar, atac incendiar la adresa Laurei Codruța Kovesi: Este lipsită de onestitate profesională. O marionetă a serviciilor secrete

Fostul procuror-șef al DNA și fost judecător CCR, Daniel Morar, susține că Laura Codruța Kovesi a condus corect DNA-ul, până în momentul în care a semnat protocoalele cu serviciile de informații. Din acel moment totul s-a schimbat, iar Morar o acuză pe Kovesi de ”lipsă de onestitate profesională”, o marionetă a serviciilor secrete.

„Laura Codruţa Kovesi a fost procurorul meu general timp de şase ani. Pentru mine, a fost un procuror general comod, în sensul că nu s-a implicat în sens negativ în anchetele procurorilor anticorupţie. Neînţelegerile între noi au apărut în momentul în care ea a înţeles să semneze acele protocoale cu serviciile de informaţii. Era o atitudine total opusă atitudinii mele. Eu încercam să îi ţin cât mai departe de anchete pe cei din serviciile de informaţii, dar procurorul general al României a semnat aceste protocoale. În parte, le-am respectat, adică ceea ce însemna anumite informări între noi şi serviciile de informaţii, în mare parte, în ce înseamnă anchetele penale, nu le-am respectat”, a dezvăluit Daniel Morar în timpul lansării cărţii sale.

Cu această ocazie, Morar spune despre Kovesi că este „lipsită de onestitate profesională” și că a fost constrâns să-i respecte deciziile, cu toate că i-a adus la cunoștință „clauzele nelegale”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button