Propunerile de relaxare ale Institutului Național de Sănătate Publică
Institutul Național de Sănătate Publică a postat setul de măsuri de relaxare de după finalizarea stării de urgență.
S-au stabilit recomandări privind activitatea lăcașurilor de cult, a saloanelor de înfrumusețare, a cabinetelor stomatologice, hotelurilor dar și pentru elevii claselor terminale pentru a susține examenele.
Măsurile se află în dezbatere publică și orice cetățean își poate spune părerea asupra lor.
Hoteluri
Fiecare membru al personalului hotelier trebuie să respecte cu strictețe măsurile pentru protejarea împotriva COVID-19 și anume:
- igiena mâinilor
- distanțarea fizică
- evitarea atingerii ochilor, nasului și gurii
- recomandarea de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală dacă prezintă simptome
- spălarea și dezinfectarea spațiilor comune se va face mai frecvent cu biocide avizate de Ministerul Sănătății
- lifturile vor fi folosite doar când este strict necesar și de către maxim 2 persoane odată, care vor purta obligatoriu măști și de preferat să fie din aceiași familie.
În prima etapă, nu vor funcționa restaurantele, barurile, cafenelele și cofetăriile din incinta hotelurilor. Servirea mesei se va face în regim room service, de preferat cu tacâmuri de unică folosință.
De asemenea, rămân închise locurile de joacă pentru copii, sălile de fitness, saunele, piscinele, din interiorul hotelurilor.
Saloanele de înfrumusețare
Accesul în saloane se va face doar pe bază de programare, pentru a nu exista situația în care să se aglomereze salonul. În momentul efectuării programării clientul va fi informat că i se va lua temperatura la intrarea în incinta locației și aceasta nu trebuie să depășească 37 de grade și să nu aibă simptome ale virozelor respiratorii. La intrarea în incinta salonului, clienții sunt obligați să se dezinfecteze pe mâini.
Se va asigura un spațiu de 4mp pentru fiecare persoană și de minim 2m între clienți.
Angajații din saloane vor purta obligatoriu mască și mănuși, în permanență, iar după fiecare client sunt obligați să dezinfecteze instrumentarul și suprafețele de lucru, notează ziare.com.
Maștile utilizate de personal trebuie schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar manușile să fi dezinfectate după fiecare client. Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore.
Cabinetele stomatologice
Se recomandă evitarea contactului cu personalul, fără atingeri, și să se mențină 1,5 m distanță între persoane.
În camera de tratament se permite accesul unei singure persoane, cu excepția cazului în care este vorba de un copil care are nevoie de însoțitor.
Nu se permite staționarea în salonul de așteptare și se recomandă dezinstalarea aparatelor de cafea și eliminarea revistelor, pliantelor și jucăriilor.
La intrarea în cabinet vor exista dispensere cu dezinfectant și se va face dezinfectarea regulată a mânerelor, sălii de așteptare, recepției și toaletei, după fiecare pacient.
Se recomandă plata cu cardul și dezinfecția POS-ului.
Clienții pot veni la cabinet numai pe bază de programare prealabilă. Programarea pacienților cu risc crescut, peste 65 de ani, se va face dimineața. Clienții vor fi întrebați la telefon dacă prezintă simptome sau au intrat în contact cu persoane care au simptome.
La intrarea în cabinet se va lua temperatura pacientului și i se va cere să-și dezinfecteze mâinile.
Locașurile de cult
Accesul în lăcașurile de cult, după data de 15 mai se va face prin respectarea unei suprafețe de 8mp pentru fiecare persoană.
Atât personalul cât și cei care intră în biserici trebuie să poarte mască de protecție care să acopere și nasul și gura.
La intrarea în locașul de cult va exista dezinfectant pe care trebuie să-l folosească toți cei care intră.
Nu se va permite intrarea persoanelor care prezintă simptome.
Se interzice atingerea sau sărutarea obiectelor de cult iar binecuvantarea se va de la o distanță de 1,5m.
Se interzice împărtășania în lipsa unor pahare și lingurițe de unică folosință.
Se vor dezinfecta la 4 ore toate obiectele atinse frecvent, mânere, obiecte de cult, icoane, suprafețe.
Slujbele se vor efectua în aer liber cu menținerea distanței între persoane. Nu se recomandă organizarea de pelerinaje și călătorii religioase.
Transportul în comun
Accesul în transportul în comun se va face numai cu mască de protecție. Numărul maxim de pasageri va fi limitat la jumătate din capacitate, cu respectarea distanței de 1m între pasageri.
Se va efectua triajul angajaților la fiecare intrare în tură menținându-se distanța de 1m, prin interviu și luarea temperaturii înaintea intrării în tură.
Ferestrele se vor menține deschise pe cât posibil, cât timp vehiculul este în funcțiune și se va crește rata de ventilație a sistemului de aer condiționat, fără recircularea aerului din interior.
La fiecare 4 ore se va face dezinfecția vehicului la intrarea și ieșirea de pe traseu. Se vor utiliza metode de curățare umedă și se va evita măturarea și producerea de praf.
Prin stațiile de difuzare se vor comunica constant măsuri de prevenție a infecției.
Angajații au obligația de a păstra distanta de 1m între ei în timpul pauzelor.
La îmbarcare și debarcare, pasagerii vor păstra distanța de 1m între ei.
Locul de muncă
Recomandările pentru angajați la locul de muncă includ:
- măsurarea temperaturii la intrarea în incinta locului de muncă
- program decalat al angajaților pentru firmele care au mai mult de 60 de angajați, o parte să înceapă de la ora 07:00, o parte de la 08:00, o parte de la ora 9:00 etc.
- nu se va permite intrarea în incintă a persoanelor care prezintă simptome
- se va asigura o distanță minimă de 1,5m între birourile orientate fată-spate și spate-spate
- pentru birourile orientate față-față se vor folosi paravane care vor fi dezinfectate periodic
- dezinfecția se va face periodic, la începerea programului și la 4 ore
- pauzele de masă se vor acorda eșalonat cu respectarea distanței de 2m între oameni
- aparatele de climatizare vor fi curățate periodic
- angajații care lucrează în birouri deschise vor purta permanent mască
Examenele de final de an
Pentru pregătirea examenelor de final de an se vor respecta, după data de 15 mai, următoarele măsuri:
- activitatea de pregătire se va organiza pe grupe de maxim 10 elevi și va dura maxim 3 ore, cu pauză de 10 minute după fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor
- persoanele atât elevi cât și profesori care prezintă simptome nu vor avea acces în instituție
- pauzele se vor programa astfel încât să nu fie simultane pentru mai mult de 2 grupe
- se va efectua dezinfecția periodică a spațiilor
- accesul în școli se va face numai după luarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37 de grade, dezinfecția mâinilor și verificarea simptomelor
- pe toată durata orelor elevii vor purta obligatoriu mască de protecție
- elevii vor fi așezați astfel încât să aibă loc în stânga și în dreapta și să rămână un rând liber între ei în față și în spate
- examinarea se va efectua cu toate măsurile de mai sus, fără acordarea pauzei