Internațional

 Republicanii susțin că președintele Biden ar fi fost implicat în afacerile dubioase ale fiului său

Republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului de la Washington l-au acuzat pe președintele SUA, Joe Biden, că a fost implicat în afacerile controversate ale fiului său, Hunter, lucru care îl transformă într-o vulnerabilitate la adresa securității naționale a Americii. La o zi după preluarea controlului majorității în camera inferioară a legislativului american, republicanii au spus că vor face din investigarea familia președintelui o „prioritate de top.”

Congresmenii republicani James Comer și Jim Jordan au susținut, într-o conferință de presa, că președintele Biden a fost implicat activ în afacerile din strainatate alături de fiul său, Hunter.

Citând avertizori de integritate, Comer a afirmat că familia Biden „a prosperat și a devenit milionară pur si simplu oferind acces la familie.”

„A fost Joe Biden implicat direct în afacerile lui Hunter Biden și este compromis? Acesta este scopul investigației noastre,” a spus Comer. Republicanul este viitorul președinte al House Oversight Committee (Comisia de Supraveghere a Camerei), în timp ce Jordan urmează să prezideze influentul Judiciary Committee (Comitetul Judiciar).

Cei doi lideri republicani au susținut că Hunter Biden și Joe Biden au fost implicați în „risipă, fraudă și abuz” în afacerile internaționale desfășurate.

Republicanii spun că au descoperit dovezi de conspirație privind fraudarea guvernului SUA, fraude electronice încălcarea Foreign Agents Registration Act (Legea de înregistrare a agenților străini), spălare de bani, evaziune fiscală și alte infracțiuni.

Hunter Biden, care are 52 de ani, face deja obiectul unei anchete federale pentru infractiuni fiscale, dar până acum nu a fost acuzat. Fiul presedintelui nu este implicat în nicio calitate in actuala administratie.

Republicanii – care au publicat un raport de zeci de pagini despre tranzacțiile lui Hunter – insistă că ancheta lor va determina amploarea presupusei implicări a președintelui Biden în afacerile fiului său, inclusiv în perioada în care liderul democrat a fost vicepreședintele Americii în mandatul lui Barack Obama.

În raportul intermediar prezentat joi, republicanii au susținut că președintele a mințit poporul american cu privire la presupusa sa implicare în afacerile familiei sale.

„Participarea președintelui la îmbogățirea familiei sale este, într-un cuvânt, un abuz de cel mai înalt nivel,” a declarat James Comer. „Vreau să fiu clar: aceasta este o investigație a lui Joe Biden și acolo se va concentra atenția următorului Congres.”

Ulterior, Jordan a scris pe Twitter: „Afacerile familiei Biden reprezintă o amenințare pentru securitatea națională.”

Răspunsul democraților

Dacă un avocat pentru Hunter Biden a refuzat sa comenteze acuzatiile la adresa clientului sau, Casa Albă a spus că anchetele anunțate de republicanii din Camera Reprezentanților sunt motivate politic.

Un purtător de cuvânt al președinției americane, Ian Sams, a declarat: „În loc să lucreze cu președintele Biden pentru a aborda probleme importante pentru poporul american, cum ar fi costurile mai mici, prioritatea principală a republicanilor din Congres este să-l urmărească pe președintele Biden cu atacuri motivate politic pline de teorii ale conspirației dezmințite de mult.”

BBC a reamintit ca un raport publicat de republicanii din Senat în septembrie 2020 a constatat că Hunter Biden „a profitat” de poziția tatălui său, dar nu a gasit dovezi care sa-l fi implicat pe Joe Biden în afacerile controversate ale fiului sau.

La randul sau, oficiali din Comitetul Național Democrat au răspuns prin difuzarea unui memoriu care se referă la Comer, un congresman din Kentucky, drept „un sustinator fervent al lui Trump care a afirmat clar că investigațiile sale false sunt exerciții politice menite să-l rănească pe președintele Biden.”

Afaceri dubioase

Anchetarea lui Hunter Biden a fost anunțată de republicani încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile intermediare din noiembrie 2022. Aceștia au promis ca, dacă vor prelua controlul Camerei Reprezentanților, vor demara investigații legate de afacerile controversate ale fiului președintelui.

Acum, dupa ce Partidul Republican s-a impus in fata democraților in cursele pentru controlul camerei inferioare a legislativului american, investigarea lui Hunter Biden este aproape certa.

Fiul liderului democrat a intrat in colimatorul republicanilor  în toamna anului 2020, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale în care republicanul Donald Trump și democratul Joe Biden se luptau pentru Casa Albă. La vremea respectivă, mai multe e-mailuri publicate de către New York Post, o publicație apropiată conservatorilor de peste ocean, păreau să indice că Biden jr. ar fi încasat bani de la o companie energetică ucraineană – condusă de un oligarh corupt – pentru a facilita accesul unor personaje controversate la tatăl său, care în acel moment era vicepreședintele Americii. Într-un gest fără precedent, care a provocat furia republicanilor și a atras acuzații de interferență electorală, Facebook și Twitter au decis să cenzureze distribuția materialului despre afacerile suspecte ale fiului lui Biden în Ucraina și China.

New York Post a precizat că a obținut documentele în mod legal după ce fiul fostului vicepreședinte democrat l-a abandonat la un atelier de reparații de computere din Delaware. Computerul a fost confiscat de FBI, iar o copie a conținutului acestuia – făcută de proprietarul magazinului – a fost dată ziarului de fostul primar al orașului New York, Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui de atunci, Donald Trump.

Mesajele electronice publicate de New York Post au prezentat o imagine cel puțin suspectă a modului în care familia Biden s-a îmbogățit în afaceri realizate în Europa de Est și China, inclusiv în Ucraina și România, pe vremea când Joe era vicepreședintele SUA și responsabil de interesele Americii în cele două regiuni. Mai mult, e-mailurile publicate de New York Post par să contrazică afirmațiile repetate făcute de Joe Biden că nu știa nimic despre afacerile din străinătate ale fiului său.

Dimpotrivă, documentele arătau existența unei legături între Joe Biden și Burisma, compania ucraineană care îi plătea lui Hunter până la 83.000 de dolari pe lună, deși acesta nu avea niciun fel de experiență relevantă în domeniu. Potrivit ziarului New York Post, singurul motiv distinct pentru acești bani ar fi fost „influența politică” pe care o putea avea vicepreședintele democrat.

De asemenea, implicarea lui Hunter Biden în China a fost considerată cel puțin suspectă, cu efecte asupra intereselor de securitate ale Americii. Astfel, la câteva luni după ce Hunter l-a însoțit pe tatăl său într-o călătorie în China în decembrie 2013, pentru o vizită de opt zile în care a avut întâlniri cu liderii Partidului Comunist de la Beijing, fiul vicepreședintelui democrat a obținut un acord de investiții în valoare de până la 1,5 miliarde de dolari cu o filială a Bank of China.

În plus, mai multe e-mailuri arată că Biden jr. ar fi încheiat acorduri lucrative care au implicat cea mai mare companie privată de energie din China – inclusiv unul despre care el a susținut că ar fi „interesant pentru mine și familia mea.”

Informații ulterioare arătau, de asemenea, că Hunter Biden s-a întâlnit cu tatăl său de mai multe ori în timp ce lucra pentru Puiu Popoviciu, magnatul imobiliar român acuzat de corupție – un efort care i-ar fi adus fiului liderului democrat și asociațiilor lui „milioane de dolari.” Momentul întâlnirilor dintre vicepreședintele de atunci al SUA și fiul său a ridicat noi întrebări cu privire la adevărul implicării lui Joe Biden în relațiile comerciale de peste mări ale lui Hunter Biden, au spus criticii, dar și despre efectele acestor intervenții asupra siguranței naționale a Statelor Unite în condițiile în care Biden era vicepreședintele SUA și a devenit ulterior candidatul Partidului Democrat la Casa Albă. (Cursă pe care a și câștigat-o).

De altfel, unele dintre mesajele de pe laptopul lui Hunter fac referire la ‘big guy,’ despre care Tony Bobulinski, CEO al Sinohawk Holdings și unul dintre partenerii de afaceri ai lui Hunter Biden, a declarat că se referă la Joe Biden.

De asemenea, un e-mail publicat de New York Post a arătat că, în 2015, un oficial de rang înalt al companiei Burisma i-a mulțumit lui Hunter „pentru oportunitatea de a-i cunoaște” tatăl, pe atunci vicepreședintele Statelor Unite.

„Dragă Hunter, îți mulțumesc că m-ai invitat în DC și mi-ai dat ocazia să-l cunosc pe tatăl tău și să petrecut [sic!] ceva timp împreună. Este realitate [sic!] o onoare și o plăcere,” se arată în e-mailul scris de Vadim Pojarski, pe 17 aprilie 2015, la aproximativ un an după ce Hunter s-a alăturat consiliului de administrație al Burisma.

Un e-mail anterior, din mai 2014, arată cum Pojarski, care era directorul executiv numărul 3 al Burisma, îi cere lui Hunter „sfaturi cu privire la modul în care ți-ai putea folosi influența” în numele companiei.

La câteva luni după presupusa întâlnire din 2015, Joe Biden a amenințat că va reține ajutoare în valoare de un miliard de dolari dacă guvernul ucrainean nu îl concediează pe procurorul Viktor Șokin, care susținea că anchetează Burisma pentru presupuse acte de corupție. Compania era deținută de Mikola Zloșevski, considerat un oligarh corupt.

De asemenea, Hunter Biden a discutat despre valorificarea legăturii sale cu tatăl său într-o încercare de a-și crește salariul de la Burisma, potrivit unui e-mail trimis în perioada în care s-a alăturat consiliului de administrație al firmei. Într-o notă adresată partenerului său de afaceri de atunci, Devon Archer, care se afla deja în consiliul de administrație al Burisma, Biden jr. a vorbit în repetate rânduri despre „my guy,” în ceea ce pare că este o referință la vicepreședintele de atunci al Americii, Joe Biden.

Documentele și fotografiile prezentate de New York Post au fost publicate la doar câteva săptămâni după ce un raport de 87 de pagini realizat de către Homeland Security, Governmental Affairs Committee și Finance Committee din Senatul de la Washington a descris modul în care Hunter Biden a profitat de poziția și influența tatălui său pentru a se îmbogăți.

Legăturile sale de afaceri în Ucraina, China și Rusia au ridicat semne de întrebare mari legate de rolul tatălui său în aceste afaceri, deși tabăra democrată a respins raportul ca „un efort motivat politic” ce încearcau să saboteze campania lui Biden în cursa pentru Casa Albă.

Dezvăluirile din toamna anului 2020 au provocat o furtună politică la Washington, după ce Facebook și Twitter au fost acuzate de „partizanat politic” deoarece au cenzurat articolele din New York Post despre Hunter Biden. Giganții din domeniul media socială au fost criticați că au intervenit pentru a oferi protecție candidatului democrat la președinția Americii, încercând să limiteze impactul pe care dezvăluirile le aveau asupra lui Joe Biden.

La momentul respectiv, criticii au afirmat că deciziile Facebook și Twitter de a cenzura articolul din New York Post par să fi fost luate respectând atitudinea taberei democrate, care a afirmat, fără să prezinte vreo dovadă, că dezvăluirile sunt parte a unei campanii pusă la cale de Moscova, pentru a-l discredita pe Joe Biden. De altfel, când New York Post a raportat pentru prima dată despre conținutul laptopului în octombrie 2020, o mare parte din mass-media și un grup de peste 50 de foști oficiali înalți ai serviciilor americane de informații au respins povestea drept „dezinformare rusă.”

Acest lucru a atras un răspuns din partea Directorului de Informații Naționale (DNI), John Ratcliffe, care a declarat atunci că informațiile conținute pe laptopul lui Hunter Biden „nu fac parte dintr-o campanie de dezinformare rusească,” acuzând democrații și presa de stânga care au politizat serviciile de informații.

La mai bine de un an de la apariția informațiilor în New York Post și după ce Biden era deja instalat în fotoliul de la Biroul Oval, Washington Post a efectuat propria analiză și a concluzionat că laptopul și unele e-mailuri erau probabil autentice – dar majoritatea informațiilor nu au putut fi verificate din cauza „manipularii neglijente a datelor.”

Alte organizații de știri care inițial fuseseră sceptice, cum ar fi New York Times, au fost și ele de acord că cel puțin unele dintre e-mailurile aflate pe laptopul lui Hunter Biden sunt autentice.

Investigații multiple

Noua investigație anunțată de republicani in legatură cu afacerile lui Hunter Biden este doar una dintre multele pe care Camera Reprezentantilor le-ar putea derula dupa inceputul sesiunii legislative următoare, in ianuarie 2023.

Retragerea americană din Afganistan, gestionarea pandemiei de coronavirus și presupusa spionare a jurnalistului Tucker Carlson de la FoxNews de către National Security Agency se numără printre investigațiile avute în vedere de către Partidul Republican. De asemenea, republicanii vor sa investigheze criza imigrantilor ilegali de la granita cu Mexicul, scurgerile de informatii de la Internal Revenue Serice (IRS), cruciada anti-parinti a Departamentului Justitiei etc.

Pentru a pregati terenul investigatiilor, in toamna anului trecut, liderul de atunci al minorității republicane din camera inferioară a legislativului american, Kevin McCarthy – cel care are mari sanse sa devina noul speaker al Camerei Reprezentantilor –  a trimis așa-numite ‘notificări de păstrare’ către mai multe departamente din cadrul administrației.

Agențiile și departamentele federale au fost solicitate, conform adreselor lui McCarthy, să conserve toate documentele care au legătură cu investigațiile planificate. După cum vor republicanii, aceste anchete urmează să domine a doua jumătate a mandatului lui Biden (de la inceputul anului 2022 și până în 2024).

McCarthy a lucrat si la recrutarea de avocați și consilieri juridici, precum și la alte resurse pentru a începe investigațiile încă din prima zi în care republicanii vor avea majoritatea în Congres.

In fata criticilor democratilor privind „o razbunare politica,” conservatorii au afirmat că anchetele sunt justificate, în condițiile în care primii doi ani de mandat ai președintelui Biden s-au caracterizat printr-o serie de eșecuri și crize.

În ultimele luni, criza economică s-a accentuat, americanii se confruntă cu creșteri de prețuri pentru aproape orice, de la pâine, lapte, ouă, până la facturi de energie, benzină, mașini și cadouri de Crăciun, pandemia de coronavirus este departe de a fi terminată, imigranții ilegal traversează cu miile frontiera cu Mexicul în fiecare zi, rata în creștere a criminalității în marile orașe afectează comunități întregi etc.

Toate aceste lucruri, afirmă dreapta americană, fac ca investigațiile împotriva lui Biden și a administrației sale să fie nu doar justificate, ci și necesare. Nu puține voci afirmă chiar ca unele dintre anchete să ducă la declanșarea procedurii de destituire împotriva liderului democrat. După ani de zile în care fostul președinte Trump a fost supus unui șir lung de anchete și a fost ținta a două cazuri de impeachment, nu este exclus ca Biden să treacă prin aceleași probleme. Rămâne de văzut cum vor afecta aceste probleme colaborarea dintre Casa Alba si Congres in noua sesiune legislativa, precum intențiile lui Biden de a obține un nou mandat la presedintia SUA în 2024.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button