Agendă cu nume favorite pentru numiri din fieful Dragnea, găsită la Tel Drum: Director Caransebeș – Nelu Mociolca dep. – a sunat să își pună om
Perchezițiile de la sediul Tel Drum derulate în dosarul de mare corupție al fostului șef al PSD, Liviu Dragnea, au scos la iveală o meteahnă cu iz penal mai veche din sfera clasei administrative și cea politică, respectiv numirile dirijate, pe „pile„, cu „dedicație„.
Mai precis, anchetatorii DNA au descoperit urmare acestor percheziții documente și agende pe care erau ad-notate însemnări referitoare la persoane preferate de Liviu Dragnea sau de apropiații săi pentru numiri în diverse posturi cheie ale statului român.
„Astfel cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la societatea Tel Drum SA au fost identificate mai multe documente care nu vizau activitatea acestei persoane juridice și care nu erau publice, vizând licitații ce urmau a fi publicate, documente privind proiecte care erau verificate în vederea finanțării, comunicări între instituții ale statului sau corespondență internă din cadrul instituțiilor.
Cu ocazia percheziției domiciliare …la sediul Tel Drum SA au fost ridicate agende în care au fost efectuate adnotări de către Pitiș Petre cu privire la derularea activităților în diverse instituții publice, după cum urmează:
La fila numerotată cu numărul 3 există adnotări cu privire la „reîntoarcere la SGG” și „Apă grea de vânzare 2100 euro – nouă societate aprobată în șed. de guv. De miercuri în sub ministerul energie. 2100 lei/litru. 500 To – 550 To prima încărcare”.
De asemenea pc verso-ul filei există următoarele adnotări: „angajări – dir ex. 54.000. Președinte Dorin – Dir gen Rezerve stat cadru activ cel puțin colonel/8000; dir gen problme speciale septembrie cadru activ/8000””, se arată în dosarul aflat acum pe masa judecătorilor.
Conform declarației martorului Voicu Dorin Sandu, scriu procurorii, Președinte al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, acesta a fost numit în funcție prin decizia Primului Ministru nr. 70 din 16.06.2017.
„Martorul a indicat că nu și-a exprimat anterior dorința de a ocupa această funcție (”în sistemul militar funcțiile se primesc, fără a fi nevoie dc acordul meu anterior”), nu l-a întrebat nimeni cu privire la această funcție și nu a avut nicio discuție anterioară cu nicio persoană care ar fi putut să îl propună în această funcție iar în decizie scrie că propunerea a fost a Ministrului de Interne.
Raportat la data numirii se poate constata că mențiunile olografe efectuate de Pitiș Petre în agendă sunt efectuate cu mult înainte de numirea formală, anterior datei de 10.05.2017 care este menționată la fila 10 din agendă”, se mai arată în dosar.
Grindeanu, explicații la procurorii DNA…
„Cu privire la această numire martorul Sorin Grindcanu declară următoarele:
„Atât la președinte cât și la vicepreședinte propunerile mi-au fost înaintate de către Secretariatul General al Guvernului, în speță de domnul secretar general Busuioc. în fiecare dimineață, sau când îmi permitea programul, aproape zilnic în acea perioadă de început, aveam cel puțin o oră în care discutam cu Secretarul General, nu existau documente sau adrese care să vină de la Secretariatul General la Cabinetul Primului Ministru in ceea ce privește propunerile, decât in fazâ finală când se făcea ordinul.
În momentul acestor discuții existau tabele cu nume, erau mape care conțineau probabil CV sau alte înscrisuri dar în general se prezentau numele respective.
Era o chestiune cât se poate de clară că vine din partea coaliției de guvernare (n.r. propunerea), acesta era mersul lucrurilor. Cred că la fel cum a existat consens pentru ponderea miniștrilor în Guvern, toate lucrurile acestea au presupus o discu|ie în cadrul coaliției raportat la o anumită pondere politică a acestor numiri.””, se mai arată în dosar.
„De asemenea cu privire la înființarea societății noi indicate în agenda (anterior datei de 10.05.2017 care este menționată la fila 10 din agendă) martorul Voicu Dorin Sandu precizează că „este în curs de înființare dar nu eu simt inițiatorul Hotărârii dc Guvern, sunt semnatarul memorandumului și unul dintre cei care avizează. Inițiatorul HG este Ministerul Energiei, inițierea acestui act normativ a avut loc în cursul acestui an, după ce am luat președenția, această societate trebuia să fie înființată din 2015 de aceea am și dorit urgentarea, (n.r. Societatea va funcționa) în subordinea Ministerului Energiei deoarece această societate este conexă cu alte componente care țin de Ministerul Energiei.”, se mai arată în actul de inculpare transmis instanței de judecată.
„Director Caransebeș – Nelu Mociolca dep. — a sunat să își pună om”
„În ceea ce privește numirile în funcții, cu ocazia perchezițiilor efectuate la Tel Drum SA au fost identificate însemnări și documente ale unor persoane fizice care doreau sau erau considerate potrivite pentru ocuparea unor funcții în administrația centrală sau locală, respectiv cv-ul numitului Radu Florentin Cătălin, persoană încadrată până în anul 2016 în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Raportul din data dc 05.07.2017, în original, privind mutarea agentului principal de poliție Gurincu Cosmin Ilie de la secția de poliție rurală Darabani la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava precum și cv-ul acestuia și copia dc pe actul de identitate dar și însemnări privind anumite solicitări de numiri în funcție provenind de la persoane din aceeași formațiune politică cu Liviu Nicolac Dragnea, spre exemplu adnotarea „Director Caransebeș – Nelu Mociolca dep. — a sunat să își pună om”
Conform Raportului Criminalistic …din 30.10.2017 adnotările din cele două agende pentru care s-a dispus constatarea grafică (și în care erau trecute mențiunile prezentate anterior) aparțin numiților Pitiș Petre și Neda Florea”, mai arată procurorii DNA judecătorilor.
Documente nepublice din MAI la sediul Tel Drum
„Cu ocazia aceleiași percheziții au fost identificate, printre alte asemenea înscrisuri, documente nepublice aparținând M.A.I. — Administrația Națională a Rezervelor dc Stat și Probleme Speciale, documente emise de instituție după numirea în funcția de președinte a numitului Dorin Sandu Voicu și care vizau procedurile de atribuire a contractelor din fonduri publice, aferente anului 2017, respectiv:
Referat de necesitate semnat și aprobat de Secretarul General și de Președintele ANRSPS privind alocarea fondurilor pentru achiziționarea unor materiale de construcții și aprobarea caietului de sarcini
Caiet de sarcini privind achiziția în rezervele de stat a cantităților de 774.398 buc cărămizi cu goluri verticale, 710 tone ciment și 578,61 mc BCA, document avizat de secretarul general col. Ciprian Alexandru Caralicea dar care nu poartă semnătura președintelui instituției Dorin Sandu Voicu
Nota justificativă privind estimarea valorii contractelor de furnizare pentru cantitățile de produse indicate în caietul de sarcini, document aprobat și semnat de secretarul general și președintele ANRSPS și documentele care vizează prețul de piață al acestor produse (căutări din surse deschise) și care au indicată data de 13.06.2017
Corespondență prin email între angajații ANRSPS privind necesitatea depozitării „construcțiilor ușoare din elemente modulate” pe care instituția urma să le achiziționeze în cursul anului 2017 (aspect ce reiese din corespondența între numita Mihaela Costache și numiții Florin Matei și Carmen Tcodorescu, funcționari în cadrul ANRSPS)
Notă justificativă privind estimarea valorii contractelor de furnizare pentru cantitatea de 1.299 bucăți construcții ușoare din lemente modulate redactat la 09.06.2017 și aprobat și semnat de președintele ANRSPS și de secretarul general al ANRSPS
Referat de necesitate privind achiziționarea cantității dc 1.299 bucăți construcții ușoare din elemente modulate redactat la 09.06.2017 și aprobat și semnat de președintele ANRSPS și de secretarul general al ANRSPS
Caiet de sarcini privind achiziționarea cantității de 1.299 bucăți construcții ușoare din elemente modulate aprobat și semnat de președintele ANRSPS și de secretarul general al ANRSPS
Cu aceeași ocazie au fost identificate și documente reprezentând o ofertă pentru acest tip de containere, ofertă făcută dc SC Laursand Invest SRL.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare la sediul Tel Drum SA au fost identificate fotocopii ale unor documente ce reprezentau corespondența între unitățile administrativ teritoriale care doreau finanțarea proiectelor de dezvoltare locală și MDRAPFE, minister care avea atribuții în alocarea acestor fonduri….”, se mai arată în dosarul de mare corupție al lui Dragnea.
Documente DNA și DIICOT „scurse„ de instituții publice la Tel Drum
„Accesul la informații confidențiale și ajutorul implicit pe care instituțiile statului îl ofereau grupului infracțional organizat este demonstrat și de faptul că în posesia acestora, la sediul Tel Drum SA, au fost identificate documentele pe care OCPI Teleorman trebuia să le trimită Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța în dosarul 48/P/2015,’dosar aflat în faza de urmărire penală.
Documentele solicitate nu vizau în niciun fel societatea comercială Tel Drum SA sau pe vreunul dintre reprezentanții scriptici ai societății ci transferul dreptului de proprietate de către Liviu Nicolae Dragnea asupra spațiului comercial din Tumu Măgurele.
Cu aceeași ocazie a fost identificată ordonanța nr. 630/D/P/2014 a DIICOT – Structura Centrală din data de 13.06.2016 prin care se solicitau documente ale AVPS Turris Tumu Măgurele și un model de răspuns pentru DIICOT, în parte tehnoredactat și în parte cu mențiuni olografe în care apare și o persoană de contact, respectiv comisar de poliție Aldea Adrian”, se mai arată în mega-dosarul Tel Drum.
Lovitura bilețelului roz – instrucțiuni pentru răspunsurile la autorități de la ….ȘEFU
„De asemenea, cu ocazia perchezițiilor efectuate la Tel Drum SA au fost identificate mai multe documente și însemnări care indică, direct sau indirect, poziția pe care Liviu Nicolae Dragnea o avea în raport cu persoana juridică privată (Tel Drum – n.r.).
Astfel, a fost identificat un post-it de culoare roz pe care era indicat numele lui Petre Pitiș și CNP-ul acestuia (formal persoana care conduce Tel Drum SA) și pe același post-it sintagma ”ȘEFU” cu CNP -…………. (CNP aparținând numitului Liviu Nicolae Dragnea), au fost identificate însemnări olografe cu privire la răspunsurile pe care reprezentanții Tel Drum SA urmau să le furnizeze autorităților judiciare – când erau întrebați de relația cu Liviu Nicolae Dragnea sau înregistrarea numărului de telefon folosit de Prodana Bombonica (care figura ca număr de telefon al Tel Drum SA) și au fost identificate documente dc la ANCPI prin care se solicitau de către DNA-ST Constanța informații cu privire la imobile înstrăinate de Liviu Nicolae Dragnea către altă societate decât Tel Drum SA”, se arată în mega dosarul de corupție al fostului șef al democraților.
Prăduiala „famigliei„ Dragnea
„Statutul numitului Liviu Nicolae Dragnea în cadrul societății Tel Drum SA și în cadrul grupului infracțional organizat rezultă și din analiza beneficiilor pe care acesta le are de la persoanele juridice afiliate, în general având aparența unor operațiuni comerciale sau unor acte de dispoziție dar care nu au și un fundament comercial.
Spre exemplu, Tel Drum SA achită facturi de tunning auto pentru autoturismul VOLKSWAGEN GOLF …cu număr de înmatriculare B… …, proprietate a Interfrigo Logistics SRL și utilizat de Dragnea Valentin, aspectele privind îmbunătățirile aduse autoturismului și persoana care a plătit aceste servicii fiind probate de documentele puse la dispoziție dc Exelixis Motorsport.
Aceeași situație este constatată și în cazul SC Hotel Turis SA în relație cu Tel Drum SA și ulterior cu Prodana Bombonica și Liviu Nicolae Dragnea.
SC Hotel Tunis SA s-a înființat prin divizarea SC Vedea SA, la momentul divizării preluând o parte din mijloacele fixe și obiectele de inventar aflate în Tumu Măgurele, printre care și clădirea Hotel Tunis cu anexele și terenul aferent.
Numita Prodana (fostă Dragnea) Bombonica a devenit acționar majoritar al SC Hotel Tunis SA (98,62%) prin cumpărarea pachetului de acțiuni de la Asociația Hotel Turris PAS, respectiv 89.117 acțiuni în decembrie 2001 și prin cumpărarea pachetului de acțiuni de la S1F Oltenia, respectiv 1351 acțiuni în iulie 2006.
La data de 07.01.2009, la solicitarea acționarului majoritar, Prodana (fostă Dragnea) Bombonica (95,34%), prin Hotărârea Adunării Extraordinare a Acționarilor nr. 6/07.01.2009 s-a hotărât și s-a aprobat restituirea efectivă a imobilului, care avea valoarea de inventar 214.319,98 lei (circa 48.000 de euro), valoare dc la data aducerii imobilului ca aport în natură din patrimoniul fostei SC Vedea SA.
În cursul aceluiași an, conform declarației de avere a numitului Dragnea Liviu Nicolae, valoarea hotelului intrat în patrimoniu a fost stabilită la suma de 110.770.151,33 iei, despre care acesta a declarat că a fost o eroare de calcul din partea Primăriei Turnul Măgurele.
Calculând însă la o valoare conformă grilei notariale, de 380 euro/mp valoarea de piață a celor 3000 mp este de 1.140.000 de euro.
La data de 28.12.2008 este încheiat contractul de închiriere între Dragnea Liviu Nicolae, în calitate de proprietar și SC Hotel Turis SA, având ca obiect dreptul de folosință al chiriașului asupra unui imobil din Turnu Măgurele în suprafață de 76,30 mp cu o chirie de 3000 euro pe lună, pentru perioada 01.01.2009-01.05.2012.
Aferent acestui contract, conform raportului întocmit de ANAF ca urmare a verificării evidențelor contabile ale contribuabilului, SC Hotel Tunis SA a înregistrat pentru anul 2009 cheltuieli cu chiria în cuantum de 152.215 lei. în cadrul verificărilor fiscale s-a determinat că nivelul chiriei anuale pentru un imobil similar raportat la terți independenți este de 40.561 lei, respectiv de 3 ori mai puțin, aspecte consemnate și în raportul de inspecție fiscală.
Pe parcursul anului 2009 conform declarațiilor depuse de contribuabilul Tel Drum SA această societate a declarat achiziții de la SC Hotel Turris SA în cuantum de 96.302 lei în semestrul I și 120.982 lei în semestrul II, în cazul în care distanța rutieră între Alexandria și Tumu Măgurele este de 48 de km. în condițiile în care distanța rutieră între Alexandria și Tumu Măgurele este de doar 48 de km și nu justifică achiziția de servicii de cazare pentru personalul societății în această localitate, se poate trage concluzia că sumele transferate de SC Hotel Turris SA în patrimoniul lui Dragnea Liviu Nicolae provin în realitate de la Tel Drum SA, în urma unor operațiuni nejustificate comercial între cele două societăți.
Imobilul închiriat de Dragnea Liviu Nicolae către SC Hotel Turris SA a fost ulterior înstrăinat de acesta către SC Interfrigo Logistics SA conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la data de 29.03.2011 între Dragnea Nicolae Liviu și Dragnea Bombonica în calitate de vânzători și Interfrigo Logistics, prin administrator Mocanu Ion Daniel, în calitate de cumpărător, prețul stabilit pentru imobilul dc 76,30 mp fiind dc 620.000 Ici. în cuprinsul contractului cumpărătorul declară că a luat la cunoștință că spațiul este închiriat până la data de 01.05.2012 către Hotel Turris SA și că înțelege să cumpere în aceste condiții neavând niciun fel de pretenție cu privire la acest aspect Interfrigo Logistics SA nu a utilizat însă spațiul cumpărat cu un preț de 5 ori mai mare decât prețul pieței (conform grilelor înaintate de Uniunea națională a Notarilor din România prețul pentru imobilele noi cu finisaje de lux fiind dc circa 300 euro/mp)”, se mai arată în mega dosarul de corupție ajuns pe masa judecătorilor.
Jigniri și comenzi la funcționari
„Întâmplător, cred în primăvara anului 2004, eu cu Dragnea trebuia să plecăm la partid la București, eram chiar în fața prefecturii să ne urcăm în mașină și atunci a fost chemat Bățăuș dc către Dragnea Liviu și de față cu mine i s-au adus mustrări serioase care au mers până la jigniri privitor la prețul cu care firma Tel Drum câștigase o licitație în comuna Siliștea Gumești.
Dragnea Liviu i-a reproșat lui Mugur Bățăuș că prețul este prea mic și nu poate să lucreze Tel Drum pe așa preț și i-a cerut să suplimenteze din bugetul local”, a mai declarat martorul la Direcție.
Drepți în fața „ȘEFULUI„…
„Cei doi funcționari publici au participat activ la întocmirea documentelor necesare pentru derularea în condiții optime a activității infracționale a grupului, de la momentul întocmirii referatelor pentru privatizarea Tel Drum până în prezent, asigurându-se, prin prisma funcțiilor de conducere pe care le aveau la nivelul Consiliului Județean Teleorman, Victor Piperea în departamentul care se ocupa de drumurile județene iar Mugur Bățăuș în departamentul care se ocupa de proiectele dc finanțare, că fondurile urmează a fi dirijate către Tel Drum SA.
Activitatea acestora în cadrul proiectelor de reabilitare a DJ 506 și DJ 701 este îndreptată spre asigurarea unor beneficii în favoarea unei persoane juridice care nu are nicio legătură oficială cu vreunul dintre cei doi funcționari.
Mai mult martorul…. declară că Mugur Bățăuș a solicitat modificările proiectului tehnic în cazul DJ 506 motivat de faptul că ar avea un utilaj pe care dorește să îl folosească deși acesta cunoștea momentul transferului dreptului de proprietate al trenului reciclator deoarece participase la procedura dc înstrăinare”, notează în plus anchetatorii DNA.
Fostul șef SRI Telorman și Carmen Dan, „în buzunarul„ lui Dragnea
„Participarea celor doi funcționari din cadrul Consiliului Județean Teleorman, respectiv Bățăuș Mugur și Victor Piperea reiese din coroborarea documentelor furnizate de Consiliul Județean Teleorman coroborate cu elementele dc fapt stabilite în cadrul investigațiilor privind cele două drumuri județene (DJ 701 și DJ 506) și cu declarațiile martorilor .. .. . .. . și cu raportul întocmit de OLAF cu privire la Reabilitarea DJ 701.
Astfel cei doi erau direct subordonați lui Liviu Nicolae Dragnea, martorul Nițulescu Teodor precizând că în ceea ce privește personalul din cadrul Consiliului Județean aceștia acționau la dispoziția și ordinul lui Liviu Dragnea, știind fără dubii că Tel Drum era a lui Liviu Dragnea, aspect despre care știa până și șeful SRI din acea vreme, Florescu Dan, care mi-a sugerat să îmi ascund acțiunile din SAIFCAR pe numele altei persoane așa cum face și Dragnea cu Tel Drum (..,)
Bățăuș și Piperea sunt cei care au regizat toate licitațiile în favoarea firmei Tel Drum, pornind de la caiete de sarcini, prețuri, dirgenție dc șantier, în direcția lui Bățăuș lucrând și Carmen Dan, care era jurist la CJ Teleorman și care a semnat multe dintre contractele obținute de Tel Drum”, se arată în declarația martorului cheie al DNA, consemnată și depusă în dosarul transmis judecătorilor.
Este vorba despre fostul șef al SRI Teleorman, Dănuț Florescu, cadru activ la momentul inițierii GIO condus de Liviu Dragnea, dar trecut în rezervă de o lungă perioadă de timp, precum și de ex-ministrul de interne Carmen Dan, pusă la conducerea ministerului de Liviu Dragnea.
CJ Teleorman încă „la degetul mic„ al lui Dragnea
Mai multe instituții ale statului român s-au constituit părți civile în dosarul de mare corupție a lui Liviu Dragnea în vreme ce Consiliul Județean Teleorman, locul din fruntea căruia Liviu Dragnea a prejudiciat statul român prin presupusele sale fapte, așteaptă o decizie finală în proces iar apoi funcție de aceasta va introduce acțiune la instanța civilă.
Decizia de a a aștepta ca instituție publică finalul procesului lui Dragnea surprinde cu atât mai mult cu cât ministerele Dezvoltării și Finanțelor s-au constituit deja părți civile în dosar.
„Raportat la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită în legătură cu proiectul „Reabilitare DJ 701, limita – Dâmbovița Gratia – Poeni – Siliștea – Scurtu Mare – Slăvești – Ciolănești – Zabreasca – Dobrotești, km 44+ 240- 104 + 890 (55.450 km) SMIS 1099” cuantumul pagubei este de 25.600.927 lei.
Raportat la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită în legătură cu proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506 Cervenia Vitănești Băbăița km 17+40- km 58+000” cuantumul pagubei este de 5.742.872,19 lei
În ceea ce privește infracțiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506 Cervenia Vitănești Băbăița km 17+40- km 58+000” paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului., respectiv 62.482.442, 49 lei
În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prejudiciul adus bugetului statului este în cuantum total de 1.229.388,6 lei reprezentat de taxa pe valoare adăugată în cuantum de 7968336 lei și impozit pe profit în cuantum de 432555 lei aferente celor 10 facturi ce atestă operațiuni nereale”, se arată în dosarul Tel Drum referitor la cuantumurile prejudciilor aduse prin faptele celor cercetați.
„Conform adresei nr. 481 din data de 11.12.2017 a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a comunicat constituirea ca parte civilă în procesul penal cu suma de 109.034.185,57 lei pentru contractul de lucrări nr. 169/30.10.2009 și cu suma de 55.977.541, 16 lei pentru contractul de lucrări nr. 59/30.07.2010 (vol 650, filele 1-5)
Prin adresa nr. AJR 24505 din data dd 04.10.2022 Ministerul Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.229.3886 lei”, se arată referitor la instituțiile care s-au constituit părți civile în dosar.
Consiliul Județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Prin adresa nr. 12343 din data de 21.12.2017 a Consiliului Județean Teleorman s-a precizat că în ședința din 19.12.2017 s-a adus la cunoștință consilierilor județeni faptul că s-a dispus continuarea urmăririi penale în cauză și că se va decide într-o ședință viitoare dacă Consiliul Județean Teleorman se va constitui parte civilă în procesul penal, arată magistratul Lăncrănjan în dosarul său.
„Ulterior au fost efectuate precizări în sensul că urmează a se aștepta o decizie a instanței penale și în funcție de aceasta Consiliul Județean Teleorman va efectua demersuri la instanța civilă.
Sumele reprezentând cuantumul prejudiciilor stabilite în cauză pentru care nu există constituire de parte civilă urmează a fi confiscate conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen”, se mai arată în rechizitoriul transmis instanței.
Fața mega-corupției
În 17 octombrie anchetatorii de la DNA au stabilit trimiterea în judecată a celor anhcetați în mega-dosarul de corupție, Tel Drum, respectiv:
LIVIU NICOLAE DRAGNEA, la data faptelor președintele Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte),
– instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii,
MUGUR BĂȚĂUȘ, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
VICTOR PIPEREA, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
MARIN PREDESCU, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprie,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
SC TEL DRUM SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).
Persoană fizică, apropiată a primului menționat, acționar majoritar (scriptic) al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,
Persoană fizică, la data faptei asociat și administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,
Persoană fizică, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,
Persoană fizică, la data faptelor reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,
Persoană fizică, la data faptelor reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunilor:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).
Modus operandi
În rechizitoriul transmis Tribunalului bucurești anchetatorii notează că inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală, administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale.
Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.
SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum și pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.
Una dintre infracțiunile săvârșite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene. În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA.
Cu ajutorul altor două persoane din grup, respectiv inculpații Mugur Bățăuș și Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului și că în documentele pentru licitație au fost incluse condițiile restrictive, inclusiv cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ.
În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.
În vederea finanțării acestui proiect și asigurării câștigării licitației de către SC Tel Drum SA, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul a doi funcționari publici, Mugur Bățăuș și Predescu Marin, ar fi obținut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiții restrictive (cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ) și majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului. De asemenea, cu ajutorul celorlalți doi anterior menționați, l-ar fi determinat pe funcționarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false și inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obținând astfel în mod injust finanțarea.
Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:
– 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) ,
– 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat).
Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și concomitent beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA, respectiv 31.343.799 lei.
În ceea ce privește infracțiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506, paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei.
În plus, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operațiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii.