Cioloș anunță că nu intrăm în Schengen: Sunt țări care se opun
Europarlamentarul Dacian Cioloş a atras atenţia, marţi, că încă sunt state care se opun aderării României la spaţiul Schengen, iar situaţia nu se poate rezolva cu „şantaj sau diplomaţie de talcioc”.
„Am votat azi rezoluţia pentru accesul României în Schengen şi sunt bucuros că a fost adoptată cu o largă majoritate în Parlamentul European. Din păcate, în Consiliu mai sunt state care se opun şi este responsabilitatea Guvernului României să găsească soluţiile cele mai bune pentru a convinge şefii de stat şi de guvern să renunţe la rezervele pe care le mai au cu privire la capacitatea ţării noastre de a proteja frontiera UE şi că respectăm şi statul de drept.
Acest lucru însă nu îl vom obţine cu şantaj sau diplomaţie de talcioc – vă dăm corvete, primiţi-ne în Schengen – şi nici măcar doar cu un efort diplomatic mare. Pe cei care au încă rezerve îi putem convinge doar dacă ne rezolvăm problemele pe justiţie. Acesta este elefantul din cameră, respectarea statului de drept, iar rezolvarea şi responsabilitatea sunt la Bucureşti”, a comentat Dacian Cioloş.