Strategia lui Joe Biden: Ne ocupăm de Rusia acum, iar de China pe termen lung
Casa Albă a redeclarat, miercuri, prioritățile strategice ale președintelui american Joe Biden: să se impună în fața Chinei pe termen lung și să contracareze Rusia în cel mai scurt timp pentru a rămâne prima putere mondială care nu poate fi contestată, relatează AFP, conform Agerpres.
„Am intrat într-un deceniu decisiv”, a afirmat presei consilierul pentru Securitate Naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, constatând „două provocări esenţiale”.
„Prima este competiţia între marile puteri pentru a modela ordinea internaţională de mâine. A doua este că noi trebuie să înfruntăm o serie de provocări transnaţionale, care afectează oamenii de pretutindeni, inclusiv SUA: schimbarea climatică, insecuritatea alimentară, maladiile contagioase, terorismul, tranziţia energetică, inflaţia”, a afirmat Sullivan.
Scopul „cel mai presant”, conform documentului difuzat de executivul american, constă în a ține piept regimurilor autoritate. În primul rând, Moscovei și Beijingului, scrie AFP.
„Rusia reprezintă o ameninţare imediată pentru ordinea internaţională liberă şi dreaptă, încălcând cu neruşinare normele internaţionale fundamentale”, este de părere Casa Albă.
„China, prin contrast, este singurul rival care are atât voinţa de a schimba ordinea internaţională, cât şi, din ce în ce mai mult, mijloacele economice, diplomatice, militare şi tehnologice pentru a urmări acest obiectiv”, a sesizat administraţia Biden.
„SUA au totul pentru a câştiga competiţia secolului XXI. Ieşim mai puternici din fiecare criză. Şi nu este nimic din ceea ce nu putem face”, a afirmat liderul de la Casa Albă.
Consilierul pentru Securitate Naţională al Casei Albe a declarat: „Nu vom încerca să împărţim lumea în blocuri rigide. Nu căutăm să transformăm competiţia într-o confruntare sau într-un nou „Război Rece”.
„Şi nu considerăm fiecare ţară ca un simplu teren pentru o confruntare prin procură”, a mai adăugat Sullivan, făcând aluzie la „războaie proxy”, războaiele purtate la distanţă de americani şi sovietici între 1945 şi 1989.
„Nu cred că războiul în Ucraina a schimbat pe fond abordarea lui Joe Biden în materie de politică externă, care datează cu mult înainte de preşedinţia sa, şi nu a făcut decât să devină mai puternică şi mai pronunţată de când a preluat funcţia”, a mai declarat Sullivan.
De asemenea, Jake Sullivan a fost nevoit să răspundă la întrebări despre Arabia Saudită, după ce președintele american a atenționat regatul cu „consecințe” fiindcă a condus OPEC către o reducere a cotelor sale de producție.
Importanți membri democrați ai Congresului îi solicită liderului de la Casa Albă să întrerupă vânzările de arme americane către Riad, care sunt în mod obișnuit de mari proporții, după această hotărâre, care, conform Washingtonului, serveşte intereselor Moscovei.
Totodată, Sullivan a afirmat că nu există o hotărâre „iminentă” cu privire la exporturile din domeniul apărării, însă a adăugat: „Este un lucru pe care îl vom analiza”.