Preţul la energie a crescut cu 158% ♦ Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă s-a scumpit cu 200% Oamenii nu simt cumplit această schimbare pentru că preţurile sunt compensate ♦ Dar statul nu va mai putea susţine la un moment dat această compensare ♦ Doar compensarea carburantului costă 2 mld. euro până la final de an.
Pentru un om care stă într-un apartament/casă oarecare dintr-un bloc oarecare din Bucureşti sau din România preţul la energie este plafonat la 1 leu kWh. Pentru el, nimic nu pare schimbat. Pe piaţa liberă a energiei însă, preţul este de patru ori sau chiar cinci ori mai mare. Companiile nu beneficiază de această subvenţie, aşa că preţul producţiei industriale a fost cu 53% mai mare la opt luni din an decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta înseamnă, spun economiştii, că inflaţia reală este de de 25-30%.
„Deocamdată preţul producţiei industriale nu a fost transferat către consum, nu în totalitate. Limpede este că preţul producţiei industriale creşte din cauza creşterii preţului energiei. Dacă ar fi transferate aceste costuri suplimentare, inflaţia ar depăşi 20% – 25%”, explică economistul Aurelian Dochia. În energie, preţul a fost plafonat de stat. Chiar şi aşa, facturile cresc pentru populaţie. Că a fost făcut corectă, că nu a fost, această plafonare a atenuat însă şocul. Oamenii încă nu-şi dau seama că vremea în care îţi permiteai să ţii luminile aprinse în toate camerele cam apune, cel puţin pentru o vreme.
„Copiii ţineau luminile aprinse în toate camerele. Acum când ies îi rugăm să le stingă. Dacă vorbim de companii, e clar că unele nu-şi permit să transfere imediat preţul de producţie în preţul final. Unele îşi reduc marja de profit, altele, care nu-şi permit, nu vor avea ce face şi se vor închide”, spune Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank. Acum, desigur, creşterea preţurilor înseamnă, limpede, inflaţie, adică o cumplită reducere a puterii de cumpărare în cazul unei inflaţii de 25% – 30%. Că acest „coş de consum” al INS arată o inflaţie mai mică, de 15%, e doar pentru că preţurile de producţie nu au fost transferate în total consumatorului, iar statul este generos subvenţionat. Fără subvenţii, fără intervenţii, inflaţia ar ajunge la 30%, spune Ionuţ Dumitru.
Statul nu este prea îngrijorat: cu sau fără compensări, îşi rezolvă problema cumva.
„În toate crizele economice, statele şi-au rezolvat problemele prin inflaţie. Nu toţi au curajul de a spune: majorăm taxele pentru că nu avem bani. Inflaţia este însă «a nimănui». Inflaţia este un impozit pe care nimeni nu şi-l asumă. Dar prinde bine pentru stat”, spune Aurelian Dochia.
Datele INS arată că vânzările au crescut cu doar 3-4%, la jumătate din an, dar încasările din TVA au crescut cu 26%. Cum aşa? Nu e asta inflaţie?
Încă nu este ce înseamnă cu adevărat, spune Ionuţ Dumitru: „Preţul la producător este de 4-5 lei megawatt/oră, iar preţul plafonat la consumator este de 1 leu megawatt/oră. Dacă nu ar fi fost plafonarea, inflaţia oficială era de 30%. Oricum, inflaţia reală este de cel puţin 25%”.
În coşul de consum al INS gazul şi electricitatea înseamnă 7,7%. La preţul de piaţă a energiei vândute de Enel, factura ar fi crescut cu 200-300%.
Problema energiei şi asigurărilor stocurilor este abia la început.
„Oamenii nu văd realitatea pentru că în spatele unei uşi de apartament, cu o factură în cutia poştală ce pare rezonabilă graţie subvenţiilor, lucrurile par în făgaşul lor – un glob de cristal ne protejează. Nu este însă aşa. Nu este vorba doar de războiul de la graniţă. România are multe resurse pentru a deveni independentă din punct de vedere energetic. Resurse naturale sunt. Dar şi investiţiile ce trebuie făcute sunt uriaşe”, spune Dumitru.
Este cea mai complicată problemă. Cine pune jos bani, azi, ca să aştepte venituri peste 20 de ani?
